Două lucruri pe care le-am reținut din liceul de filologie pe care l-am absolvit, dintre care pe unul l-am învățat de la mama :)), sunt următoarele:
- dirigintele (prof. de română) ne-a atras atenția că sărăcirea limbii se face și prin evitarea utilizării unor timpuri verbale, în mod special a perfectului simplu (specific mai ales în zona Olteniei: fusei, mersei, făcui). Toate timpurile verbale sunt corecte, chiar dacă perfectul simplu pare regional, retrogad sau demodat, și trebuie utilizate în funcție de timpul (de aceea se și numesc timpuri) despre care se vorbește. Fără să discut cu ea despre detaliul acesta, mama s-a arătat deranjată de faptul că la orele ei (e profesoară) elevii, când sunt puși să explice sau să spună teoria, evită cu desăvârșire gerunziul (fiind, mergând, făcând) și abuzează de perfectul compus (am fost, am mers, am făcut). Culmea e că după sesizarea ei, chiar am observat acest lucru la multe persoane din jurul meu (eram și eu înconjurată de mulți copii).
- tot dirigintele ne-a sfătuit să folosim cu încredere și în scris, și în vorbire cratima în situații precum: care-mi place, în loc de care îmi place, ce-i dai, în loc de ce îi dai. Nu am reținut motivul, dar mi se pare că este evitată o anumită poticnire și limbajul devine mai fluid.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu