După câteva luni de tatonare a terenului în legătură cu varianta de educație pe care o prefer pentru copiii mei (luni în care m-am stresat mai puțin decât mă așteptam), m-am decis să încerc combinarea celor două curente care dau junghiuri părinților (homeschool-școală de stat). După cum am spus, l-am înscris pe Ștefan la grădiniță. După prima săptămână, care a fost de foc, apele s-au liniștit, iar Ștef îmi spune zilnic că îi place la grădiniță, ceea ce e de bine.
Însă odată cu începutul grădiniței, îndemnată de soț și urmând exemplul nașei care s-a înarmat cu cărți de activități, m-am gândit că trebuie să mă implic mai mult în educația copiilor, măcar a primilor 2, căci dacă ajung la 6-7, nu o să reușesc decât să ofer afecțiune celor din urmă, așa cum spunea Ecaterina într-o postare.
Deocamdată nu dispun de o bază de materiale foarte bogată, însă mi-am alcătuit un plan pe care să-l îmbogățesc pe parcurs. Așadar, iată materiile care trebuie să facă parte din cultura generală a unui om, după părerea mea:
- MATEMATICĂ
- LIMBA ROMÂNĂ
- LIMBI STRĂINE
- GEOGRAFIE
- ISTORIE
- FIZICĂ
- CHIMIE
- BIOLOGIE (PLANTE)
- ZOOLOGIE
- ANATOMIE
- SPORT
- DESEN/ARTĂ
- MUZICĂ
- RELIGIE
Opțional și pentru copii mai mari se pot introduce: ECONOMIE, LOGICĂ, PSIHOLOGIE, FILOZOFIE (sunt destul de dificil de predat în varianta homeschool, probabil părintele ar trebui să cunoască foarte bine materia sau să știe să selecteze noțiunile fundamentale).
Voi încerca să detaliez lista cu noțiunile care ar putea fi învățate de copii între 0 și 3 ani - 3 ani jumătate.
Voi încerca să detaliez lista cu noțiunile care ar putea fi învățate de copii între 0 și 3 ani - 3 ani jumătate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu