11 februarie 2015

Aceste articole...

      ...și cele precedente le-am tot citit în ultimile luni, dar nu am avut timp să le împărtășesc, de aceea le pun acum în ,,calup":

Pilda lui Mazoni
Într-o duminică, un prieten a făcut o vizită marelui scriitor Alexandru Manzoni, pe care l-a găsit rău dispus.
- Ce ţi s-a întâmplat?
- Nu mi s-a îngăduit să merg la Liturghie.
- E cam frig şi ţi-ai fi pus în pericol sănătatea. Bine au făcut că nu te-au lăsat.
- Eu zic că au făcut rău. Să presupunem că azi ar fi fost scadenţa unui bilet de loterie, câştigat de mine, a cărui valoare ar fi de trei sute de mii de lire, pentru care ar trebui să mă prezint în persoană. Crezi că, de teama timpului, m-ar fi silit cineva să rămân acasă?
Prietenul n-a ştiut ce să răspundă. Oare noi nu lipsim adesea de la biserică pentru motive neîntemeiate?
Preot Nicolae Pura, Pilde, 2004
 
Casa creştinului
Casa creștinului este locul în care familia se reunește și petrece o bună parte a vieții de zi cu zi. Viața împreună a familiei creștine urmează o anumită rânduială, în care un loc important îl ocupă rugăciunea - de mulțumire, de laudă și de cerere - adusă lui Dumnezeu. Casa reflectă chipul familiei pe care o adăpostește și care o îngrijește. Drept aceea, casa creștinului va fi după chipul și asemănarea familiei sale. Familia
La baza întemeierii familiei stă Sfânta Cununie. Uniunea spirituală şi materială astfel consimţită adaugă familiei reguli şi legi cunoscute care trebuiesc respectate pentru ca bunăstarea morală, materială şi spirituală să dăinuiască şi să se răsfrângă asupra urmaşilor şi întregii familii.
Familia clasică creştină, ortodoxă, este condusă de tată, de comun acord cu mama şi are în grijă copiii, până la majorat (18 ani). De multe ori, această grijă extinzându-se peste vârsta majoratului, se întemeiază familia extinsă, formată prin adăugarea unui nou cuplu, cel al tinerilor.
Familia creştină trăieşte şi împărtăşeşte valorile moştenite şi acumulate prin experienţa de viaţă a zeci de generaţii.
Casa şi gospodăria
Gospodăria creştină ortodoxă, acumulând şi sintetizând secole de cunoştinţe şi obiceiuri, aduce până în ziua de astăzi, prin elementele specifice ei, un model de viaţă de familie, simplu şi eficient din punct de vedere spiritual, moral şi economic.
O bună parte din viaţa spirituală şi materială a creştinului ortodox se petrece în locuinţa personală. De cele mai multe ori lucrarea dobândită prin bunătatea Lui Dumnezeu, pentru hrana familiei, cât şi viaţa spirituală privind dobândirea cunoştinţelor pentru un trai mai bun şi rugăciunile creştinului ortodox continuă acasă, în locuinţa personală. Iată de ce casa creştinului, are un rol important în viaţa sa şi necesită o aşezare şi o dotare corespunzătoare vieţii spirituale şi materiale a familiei ortodoxe. Din casa creştinului ortodox obligatoriu să nu lipsească sfânta cruce, sfintele icoane, candela, căţuia pentru arderea tămâiei, sticluţele pentru aghiazma mare, pentru aghiasma mică, sticluţa pentru uleiul sfinţit, locul de rugăciune pentru fiecare membru al familiei sau un loc de rugăciune amenajat pentru toţi membri familiei, dacă nu există suficient spaţiu.
Sfânta cruce şi icoanele de acasă. Ce icoane punem în casă
Locul de rugăciune din casa creştinului ortodox se aşează întotdeauna cu faţa spre răsărit, sau dacă acest perete se găseşte ocupat cu uşă sau ferestre, se poate alcătui un mic mobilier în care se pot aşeza icoanele, iar dacă răsăritul este spre colţul încăperii există icoane şi crucifixe potrivite pentru acest lucru. Atât Sfânta Cruce cât şi icoanele, înainte de a le aşeza pe perete, se duc la Sfânta Biserică Ortodoxă de care aparţine locuinţa creştinului şi se înmânează preotului pentru a fi sfinţite.
Astfel pe perete se aşază:
Sfanta Cruce, simbolizând Crucea pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, armă, ajutor şi mângâiere pentru tot creştinul. Icoanele cele mai importante care este bine să nu lipsească din casele creştinilor sunt: Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus şi Icoana Mântuitorului Domnul Iisus Hristos. După aceea, în funcţie de posibilităţile fiecăruia, urmează Cina cea de Taină, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, icoane ale sfinţilor părinţi ocrotitori şi grabnici ajutători ai casei creştinului ortodox, Sfântul Mare Ierarh Nicolae, Sfânta Cuvioasa Parascheva, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie izvorâtorul de Mir, Sfântul Mucenic Mina, Sfântul Preacuvios Părinte Dimitrie Basarabov şi toate celelalte icoane ale sfinţilor părinţi a căror ocrotire şi îndrumare creştinii o doresc şi o cer prin rugăciune. De asemeni, este bine ca în casă să fie şi icoana Sfântului ocrotitor, pe care familia la luat drept patron spiritual şi icoana sfântului a cărui nume îl purtăm
Aşezarea corectă a icoanelor
Icoanele se aşează pe peretele de răsărit al locuinţei închipuind Sfântul Altar, după cum urmează:
- La locul cel mai înalt, aproape de tavan se aşează Sfânta Cruce. Sub Sfânta Cruce, în partea stângă, cum stăm cu faţa spre perete, Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, în partea dreaptă icoana Mântuitorului, Domnul Iisus Hristos. Dacă avem icoană cu Cina cea de Taină o vom aşeza tot în acelaşi rând, la mijloc, între acestea, iar în stânga şi dreapta lor putem aşeza icoane cu Sfântul Arhanghel Mihail şi Sfântul Arhanghel Gavriil şi, dacă locul ne mai permite, icoane cu sfinţii părinţi continuând cu rândul următor.
Pentru că la începutul întemeierii unui cămin cheltuielile sunt mari şi marea majoritate a oamenilor pornesc la drum strângând fiecare bănuţ, este bine să nu ne grăbim, ci să cumpărăm pentru început Sfânta Cruce şi Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus şi Icoana Mântuitorului Iisus Hristos, după aceia să adăugăm acestora, ori de câte ori avem posibilitatea, o nouă icoană de care să ne bucurăm împreună cu familia.
Alte obiecte sfinte
Icoanelor li se adaugă: sticluţe pentru aghiasmă mare, aghiasmă mică, ulei sfinţit. Pentru aceasta, dacă nu găsim să cumpărăm sticluţe speciale, la magazinul bisericesc sau la mănăstirile unde mergem în pelerinaj, putem pregăti special vase frumoase şi curate, din cele mai alese vase ale casei, care se pot închide ermetic. Asemenea vase sunt necesare şi pentru păstrarea uleiului, făinei şi vinului sfinţite la Sfântul Maslu, şi pentru grâul sfinţit din care vom lua o mică parte şi vom amesteca cu grâul folosit la prepararea colivei.
Căţuia este un mic vas de cele mai multe ori metalic sau ceramic folosit la arderea tămâii.
Candela este vasul special pentru arderea uleiului sfinţit sau lumina care se aprinde sub icoane.
Acestea toate este bine să nu se cumpere de oriunde, de la vânzători ambulanţi necunoscători ai credinţei ortodoxe, ci să căutăm pentru aceasta Sfânta Biserică Ortodoxă, unde se găsesc toate obiectele necesare unei vieţi creştineşti, lucrate cu multă migală şi frumuseţe sufletească la Sfintele Mănăstiri, de către măicuţe sau călugări sau în atelierele bisericii. Este bine să alegem fiecare crucea care ni se pare cea mai frumoasă şi potrivită pentru casa noastră, de asemenea icoanele ale căror chipuri ni se par cele mai expresive şi grăitoare şi obiectele care ni se par frumoase, pentru folosirea lor cu drag.
Candela
Sub sfintele icoane se aşază candela, în care se arde ulei sfinţit de către preotul de la biserica ortodoxă de care aparţinem, sau ulei sfinţit la Sfântul Maslu. Dacă nu, oricare alt ulei, pe care îl însemnăm şi îl binecuvântăm cu semnul Sfintei Cruci.
 
O mărturie: „Lumina e importantă!"
Mă numesc Cristina şi am 21 de ani, sunt căsătorită de 1 an şi acum 2 luni am rămas însărcinată. Nu îmi venea să cred, pentru că îmi doream din suflet un copil cu toate că sunt foarte tânără. Într-o seară a venit soţul meu acasă cu două teste de sarcină şi era foarte sigur că nu sunt însărcinată. Am făcut primul test şi după 2 minute a ieşit pozitiv, nu ne venea să credem că sunt însărcinată şi am făcut şi al doilea test şi a ieşit tot pozitiv. Eu am început să plâng de fericire şi îi mulţumeam lui Dumnezeu că sunt însărcinată. Soţul meu îmi zicea să fac avort că suntem prea tineri pentru a avea un copil şi că nu avem situaţie să îl creştem, am început să plâng şi vroiam să mor în momentul ăla. Soacră-mea a zis că trebuie să fac avort că avortul nu e o crimă. Plângem şi mă rugam în fiecare zi la Dumnezeu să îmi dea putere să trec peste tot şi să îl lumineze pe soţul meu. Într-o noapte am visat că mi-a apărut un copil în faţă şi mi-a zis: „Mami, Lumina e importantă!", şi de atunci am ştiut că e un semn de la Dumnezeu şi m-am hotărât că nu voi face avort orice s-ar întâmpla. Eu sunt în străinătate şi mi-am sunat părinţii şi le-am zis că sunt însărcinată, ei m-au susţinut şi s-au bucurat când au aflat că voi fi mamă. Acum soţul meu şi-a cerut iertare şi am hotărât să păstrăm copilul şi să îl creştem. În fiecare zi îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat bebele şi că nu m-a lăsat să fac o prostie. Avortul este o crimă pentru că s-a dovedit că la 18 zile de la concepţie îi bate inima la copil. Orice fiinţă merită să trăiască.

 
O lecţie de educaţie

Într-un compartiment de tren, printre mai mulţi tineri, se găsea şi un călugăr. Tinerii începură o conversaţie despre lucruri indecente. Călugărul îi avertiză că nu se cade să vorbească astfel de lucruri:
- Vorbim despre ce vrem, ziseră ei.
- Atunci, adăugă călugărul, pot vorbi şi eu despre ce îmi place?
- Evident, ziseră.
Călugărul îşi făcu cruce şi zise cu glas înalt Tatăl nostru. Tinerii tăcură.

Preot Nicolae Pura, Pilde, 2004
 
 
Despre o vindecare de patima beţiei
Un bărbat se îmbăta adeseori, iar când îl certa soţia, îi spunea că bea pentru a-şi uita necazurile. Într-o zi, femeia şi copiii s-au dus la cârciumă şi au cerut băutură.
- Nu ţi-e ruşine să vii la cârciumă?, a zis bărbatul.
- De ce să-mi fie ruşine că sunt unde e şi bărbatul meu, a spus femeia şi a început să bea.
- Nu ţi-e ruşine să bei între oameni?, a întrebat iar bărbatul.
- Vreau să-mi uit şi eu necazurile, răspunse femeia. Apoi a început să dea de băut şi copiilor.
- Ce faci femeie?
- Le dau şi lor să bea să uite că sunt flămânzi şi goi.
Adânc mişcat, la auzul acestor cuvinte, bărbatul şi-a scos femeia şi copiii din cârciumă şi a renunţat pentru totdeauna la patima beţiei.
Preot Nicolae Pura Pilde 2004
 
Despre închinarea cu semnul Crucii la masă
Un bun creştin a intrat într-un restaurant să mănânce. Înainte de a mânca, şi-a făcut semnul Crucii. Cineva a râs de el, zicându-i:
- La voi toată lumea se roagă înainte de mâncare?

- Nu toţi, răspunse omul, sunt şi care se aruncă deasupra mâncării fără să se roage. Aceştia sunt porcii.
Preot Nicolae Pura, Pilde, 2004

 

Toate sunt preluate de pe ortodoxia.md (îmi place mult site-ul)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu