O rudă apropiată a stat câteva zile cu mine și copiii, deoarece soțul e plecat. Fiind o persoană care se jenează să ceară și fiind și musafir, a trebuit să fiu atentă la nevoile ei și să o întreb mereu dacă vrea cutare sau cutare lucru. Partea mai grea a fost că, din politețe refuza multe lucruri și eu nu puteam să-mi dau seama dacă refuzul era motivat într-adevăr de lipsa de nevoie. Așa că am apelat la aceeași metodă pe care o folosesc cu Ștefan - copilul aflat la vârsta negației, negării și renegării.
- Vrei plăcintă sau orez cu lapte?
- Ăăă...plăcintă!
Dacă aș fi întrebat:
- Vrei plăcintă?
Mi s-ar fi răspuns politicos:
- Nu, mulțumesc, nu mai pot.
Probabil că un psiholog ar putea spune cum se numește această tehnică; mie mi se pare că unii oameni, în prezența unor persoane cu care nu se simt 100% lejer, caută să dea răspunsuri cât mai scurte, pentru a micșora durata de contact verbal cu acele persoane, și de aceea trebuie să le ajuți pe căi ocolite să își manifeste dorințele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu