Ce am mai făcut în ultima vreme? Nimic extraordinar, privind din exterior: am stat cu copiii, am plecat pentru a patra oară la Târgu Jiu ,,în interes de servici", am trăit :).
Din punct de vedere sufletesc, am oscilat ca de obicei între stări de răcire a relației cu Dumnezeu și de rugăciune intensă pentru anumite cauze. După ce acum 4 luni mă frământam peste măsură la gândul că, uite eu nu am nicio sporire duhovnicească, ba mai rău chiar alunec pe pantă în jos, la ora actuală pot spune că mă simt exact ca după limpezirea unei ape: se vede realitatea așa cum este sau altfel spus, îmi văd locul în care mă situez. Și anume, nu pot spune că nu am nicio sporire duhovnicească, asta ar însemna să anulez toate rugăciunile pe care le-am făcut și toată nădejdea pe care am avut-o și ar însemna chiar să neg principiul de credință conform căruia Hristos lucrează în noi. Privind inapoi îmi dau seama că problema reală nu a fost dacă am sporit ori nu, ci faptul că îmi doream să văd această sporire în mod contabilicesc.
Unul din lucrurile pe care le-am învățat în ultima perioadă este că Hristos este atât de gingaș în noi, încât oricât de bine intenționate, pateritice și filocalice ar fi gândurile și faptele omului, dacă acesta nu dă dovadă de aceeași gingășie, nu-L poate simți pe Hristos aproape deloc.
Un alt lucru ar fi realizarea a cât de mare este virtutea nădejdii, în opoziție cu dejnădejdea ca patimă deja sădită. La mine deznădejedea poate fi suficient de puternică încât să mă facă să stau pe loc și să nu înaintez pe scara mântuirii. Mi-am dat seama că deznădejdea nu trebuie să ia forme tulburătoare ca să te impiedice în lucrarea ta și nici măcar nu trebuie să fie sesizată din exterior, de către ceilalți, ci poate lua forma unui simplu gând care te robește ,,iar am făcut păcatul ăsta, acum trebuie să o iau de la capăt, să petrec ore de rugăciune ca Dumnezeu să mă restabilească de unde am căzut".
Un al treilea lucru în care m-am întărit este vederea lui Dumnezeu ca vindecător absolut de patimi, dimpreună cu Maica Sa. Toate aceste lucruri sunt frumoase când le citești la Sfinții Părinți și îți dau curaj să mergi mai departe. Însă când vezi adevărul lor cu ochii sufletului pur și simplu te propulsează spre un nou pas, iar acestea fac parte din taina sufletului, din ceea ce se cheamă adâncimea sufletului omenesc, așa cred eu. Iar acest suflet, deși profund, își găsește vindecare de orice rană, oricât de veche ar fi, atunci când omul cere cu sinceritate ajutorul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu