Iubesc cititul.
În copilărie eram în stare să devorez cărți la propriu; le adulmecam coperțile, foile, mă îmbibam de mirosul acela atât de cunoscut, de hârtie veche impregantă cu zeci de degete tinere, care au mângâiat grăbite sau liniștite foile răzvrătite, hârtie care a fotografiat atâtea fețe pline de emoție, sau de carte abia ieșită de sub tipar, cu litere strălucind de proaspăta amintire a tușului negru. Am idolatrizat cărțile. M-am închinat ca la icoane. Le aranjam în bibioteca mea la linie, după autor, după nume, alfabetic, numeric și după alte criterii pe care le inventam pe loc. Numai mama știe că de câteva ori pe an camera mea era în șantier: le scoteam pe toate, ștergeam praful și le rearanjam. Sufeream când trebuia să citesc o carte nouă: eram obligată să îi îndoi coperta, să-i ucid frumusețea perfectă.
Ain't that cute??...But its wroong!
De ce e greșit? Pentru că orice devine idol pentru om, îl înlocuiește pe Dumnezeu în inima acelui om. Dacă spun că idolatrizez, chiar o fac, nu e o figură de stil, căci din prisosul inimii grăieşte gura (Matei 12: 34).
Bine, nu vreau acum să pun accentul pe patimi, dar trebuie să arăt ce stă la baza felului în care apreciez cărțile acum, și care este deosebirea față de cum făceam înainte.
Înainte eram un copil - adică un om neexperimentat, lipsit de noțiuni duhovnicești, fără prea mare putere de discernământ. Eram copilul Alice, căci nu orice copil are lipsurile enumerate mai sus. Și, da, idolatrizam cărțile, dar mai ales personajele, poveștile și, într-o mai mică măsură, autorii acestora, cu funcția de cauză a ceva ce mi-a produs plăcere.
Două păcate aveam vis-à-vis de cărți: acela de a le fi iubit mai presus de Dumnezeu și acela de a nu fi cunoscut adevărul ascuns în cărți (acesta e mai mult un minus, decât un păcat).
Despre ce adevăr este vorba? Nu te gândi că voi face aici o pledoarie gen ,,Subliminal messages hidden in rock music" și ,,The truth beneath Coca-Cola logo". Mă refer la o suită de amănunte pe care le-am sesizat în timp, citind beletristică autohtonă și străină, amănunte pe care le voi scoate la iveală pentru fiecare lectură în parte.
Iubesc cititul. Dar astăzi cercul cărților bune s-a restrâns pentru mine. Am introdus noi filtre. Îmi place să iau o pauză de lectură în iureșul acestei vieți, dar nu mai pot să fiu doar un alt individ care face parte din masa ,,devoratorilor de cărți", vreau să fiu a lui Hristos și să-mi asum această identitate chiar și când vine vorba de lucruri banale.
www.liveandlovework.com
[Îmi amintesc niște întâmplări comice legate de zgârcenia de a împrumuta cărți:
- Colega mea de bancă din liceu mi-a reamintit după câțiva ani că atunci când era vorba să pun cartea mea la mijloc (mai ales dacă era vorba de una nouă), ca să urmărim amândouă, o deschideam doar pe jumătate, de frică să nu o rup :))
- Același comportament l-am întâlnit la o altă persoană câțiva ani mai tarziu; când trebuia să împrumut o carte pentru a o xeroxa, o obțineam foarte greu, după lungi insistențe. Bănuiesc că exista o teamă pricinuită de degradarea care se face cărților prin manipularea uneori negrijulie a angajaților de la xerox.]
