31 martie 2014

Varză călită

      Soacra mea m-a învățat multe rețete bune și o mulțime de secrete prețioase. Dar sper să nu fac o nedreptate postând mai jos o rețetă de la tata socru, banală, dar tare bună.
  • se călesc 4 cepe în ulei suficient pentru ele, nu mai mult
  • se toacă mărunt 1+1/2 varză murată și se adaugă peste ceapa îngălbenită
  • se amestecă des
  • se stinge când gospodina consideră că e comestibilă, max 90 min
  • fără sare, fără bulion și fără alte condimente
      Eu gătesc cu multe condimente și plante aromatice, așa că simplitatea rețetei m-a dat gata. Varza noastră de anul ăsta a fost un eșec, dar măcar nu s-a înmuiat. Totuși mâncarea nu a avut de suferit.

Neascultarea

      De câteva zile mă preocupă un gând. Mă uit la copilul meu de trei ani că nu mă ascultă cu anumite lucruri pe care îi spun să le facă. Și normal că simt frustrare, dar de fiecare dată un glas interior îmi spune că așa îi fac și eu lui Dumnezeu. De fapt, se întrepătrund mai multe lucruri, pe care le-am aflat de la persoane mai experimentate și din cărți duhovnicești:
  • copiii sunt neascultători dacă și părinții sunt neascultători (de Dumnezeu).
  • copiii sunt dați părinților spre vindecarea lor de patimi
  • copiii sunt oglinda părinților, ei vor urma modelul acestora și vor imita chiar și starea interioară
      Cu alte cuvinte, ceea ce le lipsește site-urilor și articolelor de tot felul despre creșterea și educarea copiilor sunt sfaturi despre cum să te educi mai întâi pe tine ca părinte ca să poți avea copiii pe care îi dorești.
      Modelul meu suprem, ca să zic așa, pentru că am mai multe modele în ceea ce privește creșterea copiilor, este o familie cu copii numeroși și foarte liniștiți și nu unul, doi, ci toți sunt așa. Sunt sigură că cel mai puternic ajutor le este rugăciunea, dar nu cea de seară și dimineață și atât, ci permanentă. Și nu aș fi atât de sigură, dacă nu aș fi încercat și eu să mențin o stare de rugăciune interioară permanentă, ale cărei roade le-am simțit. Din păcate am cam pierdut din râvnă, deoarece rugăciunea necontenită necesită anumite eforturi pe care eu nu le fac constant.

26 martie 2014

Ce ascultăm în casă - Update

  • Comptines et chansons (Youtube) - pentru lb. franceză
  • Sfânta Evanghelie - citită de pr. Mircea Stoleriu (se poate lua de pe net*)
  • Patericul - idem*
  • Epistolele Pauline - idem*
  • Cutiuțele muzicale
  • Muzică simfonică/colinde în perioada Crăciunului
  • Radio Trinitas
  • Alte cântece ad-hoc, direct pe laptop
      Ascultăm zilnic, în diferite cantități, dar nu de toate într-o zi, ci câte una din fiecare categorie.
 
      Update 26.03.2014: Nu mai ascult RFI și BBC. Nu mă ajută la acomodarea cu limbile, pentru că nu pot fi atentă, ar trebui să stau să ascult în mod special și nu e timp. Dar nu asta e problema cea mai gravă, ci faptul că fiind posturi de știri din Franța, respectiv Marea Britanie, repetă în cursul unei zile problemele cele mai arzătoare ale momentului, și anume cum se luptă minoritățile ,,defavorizate" să obțină ,,drepturi". Sincer, nu ascult știrile cap-coadă, dar limbajul ,,de specialitate" îmi răsună zgârietor în urechi și astfel îmi dau seama despre ce e vorba.
 
 
 
 
 
      Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Domnul
      Şi a stricat cetăţile acestea, toate împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului aceluia. (Geneza, 19, 24-25)
 
      Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrînaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. (I Corinteni 6,9-10)
 
 
 

14 martie 2014

Anca

      Această postare o dedic unei persoane extrem de dragi, cu care am împărțit bunele și relele anilor de liceu și cu care împărtășesc bucuriile și încercările statutului de soție și mamă pe care îl avem fiecare în familia ei.
 
      ,,Să spunem mai întâi câtă dulceaţă aduce prietenia. Când [prietenul] vede pe prietenul său, se luminează si se revarsă din sine [se topeşte], se împleteşte cu acela cu o împletire care conţine o dulceaţă sufletească negrăită [şi tainică]. Şi chiar dacă numai îşi aduce aminte [anamnesis] de el, îi învie si i se-ntraripează mintea [dianoia].(...)

      Degeaba îmi mustraţi cuvântul gândindu-vă la cei care sunt prieteni numai aşa [de formă], având părtăşie la mese şi fiind prieteni numai cu numele. Dacă cineva are un prieten de felul celor despre care eu vorbesc, va cunoaşte ce spun. Chiar dacă îl vede pe acest [prieten] în fiecare zi, nu se satură.(...)
 
      Atât de mare lucru este un prieten bun, încât de dragul lui sunt iubite şi locurile şi vremile [legate de el]. Căci după cum corpurile strălucitoare îşi lasă lumina să cadă în locurile din apropiere, aşa şi prietenii îşi lasă harul [farmecul] [charis] în locurile în care au fost prezenţi. Şi adeseori stând fără prieteni în locurile acelea, am lăcrimat şi am suspinat, aducându-ne aminte de zilele în care eram [acolo] dimpreună cu ei.
 
      Nu este cu putinţă să înfăţişăm cu cuvântul câtă dulceaţă este în prezenţa prietenilor. Numai cei care au experienţa [acestor lucruri] ştiu. Iar de la un prieten este cu putinţă să ceri şi să primeşti un har [favoare] [charis] fără nici o bănuială [şi împovărare].(...)
 
      Mare [lucru] este prietenia! Atât de mare, încât nimeni nu ar putea să o înveţe [de la altul], nici nu ar putea vreun cuvânt să o înfăţişeze, în afara trăirii ei.(...)
 
      Împreună cu prietenul suferă cineva cu bucurie înstrăinarea, pe când fără prieten nu ar vrea nici în ţara lui să locuiască, împreună cu prietenul şi sărăcia o putem răbda, iar fără el până şi sănătatea şi bogăţia sunt de nesuferit."


 

Sf. Ioan Gură de Aur - ,,Cuvântări despre viața de familie". Despre prietenie*
 
 
 
 
 
 
 
 
 

12 martie 2014

Donarea de organe

      Întâmplător, am aflat și eu adevărul despre transplantul de organe de la un ,,decedat" la o persoană vie, chipurile, spre a-i salva acesteia din urmă viața.

      Află și tu!

11 martie 2014

Noțiuni de învățat un copil*


  1. departe-aproape
  2. rece-cald-fierbinte
  3. moale-tare
  4. închis-deschis
  5. mic-mediu/mijlociu-mare
  6. scurt-lung
  7. culorile și nuanțe de culoare
  8. larg-îngust
  9. jumătate-sfert-plin/întreg
  10. pereche
  11. drept-înclinat/pantă sau la deal-la vale
  12. gol-plin
  13. formule de politețe: mulțumesc-te rog-bună ziua-la revedere
  14. animale domestice și sălbatice
  15. insecte, păsări, flori, arbori
  16. membrele corpului și organele interne
  17. simțurile
  18. greu-ușor
  19. scund-înalt
  20. subțire-gros
*nu e musai să folosești Montessori, copilul poate învăța din mers, dacă mama este atentă la detalii și îi explică copilului fiecare situație. Montessori este o metodă care poate suplini lipsa de informație de care copilul ar putea beneficia ad-hoc (de exemplu, îi dai un pahar cu apă și îi explici ,,uite, e plin, hai să-ți arăt cum e gol, ia bea apa!")

      Voi reactualiza lista pe măsură ce îmi mai vin idei.

Cubic

      Auchan - piese de îmbinat Cubic, vărsate, 90 bani/piesă, plastic ușor, 4 culori, foarte faine, poți face căsuțe cu gard, tren (sunt și roti) etc.
      Mă joc, pardon, Ștefan se joacă foarte mult cu ele =))
      Unele piese seamănă cu Happy Cube, un joc pe care aș vrea să-l achiziționez.
      Piesele au mai multe modele, trebuie căutate.

6 martie 2014

Materiale

      Pentru că vreau să confecționez în casă niște jocuri pentru copii și vreau ca și ei să învețe să utilizeze materiale pe care le au la dispoziție pentru a crea ceva nou, am început să strâng următoarele:

  • capace de diferite culori și mărimi de la bidoane de apă/suc/iaurt/lapte
  • cartoane - pe astea am început să le strâng de când eram adolescentă, am venit în casa bărbatului meu cu ele ca și cu o zestre și i-am declarat război în caz că mi le aruncă :)))
  • caserolele de la carnea de 1 kg din Kaufland
  • cercuri cu rol de sigiliu de la bidoane
  • bidonul de 5 l de la săpunul Mitia

      Sper să nu ajung așa:


Cum se joacă Ștefan singur - 3 ani

  1. în cadă cu diferite recipiente, toarnă apă, cu săpunul
  2. cu nisip de lună, face forme cu capace
  3. cu bile de sticlă, le toarnă dintr-o cutie în alta
  4. cu mașinuțe - și le aranjează în diverse locuri, le cară în pungă
  5. cu pungi - cară prin casă tot felul de obiecte
  6. cu pensulă și acuarele, deocamdată dungi
  7. cu markere și white board
  8. cu cretă pe tablă, dar face multă mizerie
  9. cu cuburi câteodată, dar s-a cam plictisit
  10. taie hârtie cu foarfeca
  11. desene - Mașa și Ursul
      De reactualizat.

5 martie 2014

Montessori, jucării și durere de cap

      Jucăriile on-line. Sper să nu se fi înțeles din postarea precedentă că sunt adepta cumpărării de cât mai multe jucării, ca să aibe copilu'.
      Am descoperit câteva jucării educative inedite pe anumite site-uri și plănuiesc să le achiziționez vreodată. De asemenea există jucării care nu se găsesc în magazine și care nu fac parte neapărat din cele educative, dar care m-au atras.
 
(Ca o paranteză, am făcut o patimă din asta înainte să înceapă postul, în sensul că stăteam foarte mult timp pe net cu ochii lipiți de coloritul atrăgător al magazinelor on-line, mă enervam când trebuia să mă întrerup și căutam mereu un pic de timp să mai cercetez jucării. Întâmplându-mi-se o durere teribilă de cap, după vreo câteva astfel de zile, m-am gândit că e timpul s-o las mai moale. Am lasat-o mai moale, dar am revenit și într-o seară fiind toate condițiile favorabile - copiii dormeau, nu mai aveam nimic de făcut -  am vrut iar să ,,scotocesc" după jucării, însă mi s-a pus așa o ceață pe ochi, încât chiar nu puteam să continui - de fiecare dată când exagerez cu ceva, mi se întâmplă un lucru care mă potolește: fie mă îmbolnăvesc eu, fie unul din copii, fie ceva care mă scutură. Așadar, am decis să folosesc perioada postului ca să mai domolesc căutarea asta mâncătoare de timp și de energie)
 
      Montessori. De mult voiam să scriu despre acest subiect. Această metodă de educație nu este obligatorie ca să faci dintr-un copil un om pe cinste, dar ajută la îmbunătățirea anumitor aptitudini ale copiilor. (Eu la început am căzut în deznădejde, văzând câte ,,trebuie" să fac cu copilul)
așa cum au observat și alte mame, materialele didactice originale sunt scumpe, dar se pot înlocui cu success cu ce ai prin casă
ca orice invenție  a ultimelor secole, Montessori este o redescoperire a unor lucruri care se practicau de mii de ani fără prea multă teorie. Trăim secolul teoriei, pentru că locuim la bloc, lucrăm la birou și munca fizică nu ne mai epuizează, așa că avem timp de filozofări - ca și mine de altfel, hihi
soluția nu este să ignori complet această metodă, ci să iei ce crezi că se portivește ție și copilului și situației financiare a familiei tale
eu folosesc Montessori ca idei de activități și nu găsesc util să procedez exact cum spune metoda
      În altă ordine de idei, nu folosesc doar idei marca Montessori, ci mă inspir și din bloguri. În următoare postare o să intru un pic în detalii.

Crowded

      Zilele acestea sunt extrem de aglomerate. Pur simplu nu mai există timp pentru micile mele hobby-uri. Copiii sunt solicitanți, din toate punctele de vedere și ziua se umple cu micile treburi pe care trebuie să le fac pentru ei:
  • suc de fructe dimineața (cu spalat storcătorul)
  • hrănit fiecare copil de mai multe ori pe zi, fiecare pe unde îl prind, unul scuipă, altul râde, trebuie să-i conving să mănânce ce le dau
  • casnice - unele zilnice, altele la 2, 3, 4 zile: cumpărături, gătit, spălat rufe, călcat, spălat vase (care ia o grămadă, cunoscătorii știu), curățenie prin diverse colțuri, inepuizabila și obositoarea strângere de obiecte și jucării mari și mici,mici, mici.
  • baia copiilor - zilnică sau nu
  • plimbarea de o oră, când e frumos
  • joacă cu fiecare în parte
      Mai nou, am și câteva ,,proiecte" noi de care mă ocup printre picături:
  • căutat jucării on-line
  • căutat activități de făcut cu Ștefan, pentru că, evident, jucăriile pe care le are nu sunt suficiente ca să acopere energia lui de 3 ani, dar are nevoie și de implicarea mea, așa că trebuie să facem diverse lucruri care să îi placă și din care să și învețe.