În plus, rețeta completă pe lângă lipsa timpului, mai cuprinde și lenea+lipsa organizării. Cred că îmi este mie dificil să mă adaptez la noul ritm și dacă mă uit în urmă îmi dau seama că tot timpul m-am adaptat greu la schimbări de program în viață. Ori, dirigintele din liceu a zis odată că abilitatea cuiva de a se adapta rapid la lucruri noi ține de inteligență, soo...
Am avut multe idei pe care aș fi vrut să le scriu pe blog, sper să mai recuperez din ele...funny e că îmi făcui un blog în care am ajund să scriu despre ce n-am apucat să scriu :))Și pentru că nu mă pot lăsa de liste, iată din ce se compune o zi de-a noastră:
- spălat pe față doi copii miorlăiți
- îmbrăcat doi copii fugători (mai ales cea mica)
- câteodată discuții de convingere despre ce frumos e la grădiniță (oricum nu se lasă cu plâns ori crize)
- hrănit două vrăbiuțe (nu le e așa foame de dimineață)
- pregătit sandviș de grădiniță
- convins de făcut rugăciunea (pe care oricum o face în mașină)
- încălțat+îmbrăcat de plecare (la domnișoare mai nou trebuie aleasă geaca)
- dus copiloiul mare la grădi
- dezbrăcat copiloiul mic
- hrănit copiloiul mic (cam 45 min)
- diverse treburi până la ora de luat, printre care și pusul la wc al fetiței de câteva ori
- luat Șașa de la grădiniță
- dacă e frumos rămânem la parc, dacă nu acasă
Iar restul zilei se compune dintr-o alergătură permanentă prin casă timp de câteva ore pentru treburi casnice întrerupte frecvent de:
- mami, Emilia mi-a distrus trenul!
- mami, ajută-mă să fac trenul
- mami, vreau, vreau, vreau...
- certuri și împăcări arbitrate de discuții calme și lungi (greu, greu)
- vânătoarea de mamă a Emiluței pentru interese nutritive
Una din frustrările mele este faptul că de dimineață până seara zic mereu că o să citesc un acatist, o să fac rugăciunile astea sau alea, și mă trezesc că trec zilele și nu am rămas decât cu pravila cea săracă+o catismă pe săptămână. Problema e că dacă acu ceva timp, cânde aveam mai mult timp, vroiam să fac acatiste etc. ca să fac și eu, adică fără să simt nevoia, acum chiar am nevoie! Îmi simt sufletul uscat ca pământul neudat. Mă simt neputincioasă în a avea răbdare cu copiii, în general voința îmi este leșinată. Atunci mă gândesc câtă diferență este între starea mea și cea a unui sfânt, care a ajuns să-și controleze trupul și simțurile. Sunt conștientă că în acest stadiu trupul mă controlează și nu mă lasă să fac ceea ce îmi doresc.
