Se afișează postările cu eticheta Lingva mater. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lingva mater. Afișați toate postările

11 aprilie 2014

Cratima și gerunziul

      Două lucruri pe care le-am reținut din liceul de filologie pe care l-am absolvit, dintre care pe unul l-am învățat de la mama :)), sunt următoarele:
  • dirigintele (prof. de română) ne-a atras atenția că sărăcirea limbii se face și prin evitarea utilizării unor timpuri verbale, în mod special a perfectului simplu (specific mai ales în zona Olteniei: fusei, mersei, făcui). Toate timpurile verbale sunt corecte, chiar dacă perfectul simplu pare regional, retrogad sau demodat, și trebuie utilizate în funcție de timpul (de aceea se și numesc timpuri) despre care se vorbește. Fără să discut cu ea despre detaliul acesta, mama s-a arătat deranjată de faptul că la orele ei (e profesoară) elevii, când sunt puși să explice sau să spună teoria, evită cu desăvârșire gerunziul (fiind, mergând, făcând) și abuzează de perfectul compus (am fost, am mers, am făcut). Culmea e că după sesizarea ei, chiar am observat acest lucru la multe persoane din jurul meu (eram și eu înconjurată de mulți copii).
  • tot dirigintele ne-a sfătuit să folosim cu încredere și în scris, și în vorbire cratima în situații precum: care-mi place, în loc de care îmi place, ce-i dai, în loc de ce îi dai. Nu am reținut motivul, dar mi se pare că este evitată o anumită poticnire și limbajul devine mai fluid.
  

17 decembrie 2013

Crăciun, dar fără Hristos

      Frenezia sărbătorilor de iarnă cu care ne îndoctrinează de câțiva ani vesticii îndepărtați, a strecurat printre sigle, logo-uri, motto-uri și alte simboluri, și un cuvânt cel puțin intrigant. De fapt, acest lucru l-am sesizat acum doi ani, dar nu i-am mai dat importanță și nu l-am împărtășit decât soțului meu.
      Acum dacă tot mi l-am reamintit, folosesc acest prilej pentru a-l ,,diseca'' un pic.
      Desigur, ai auzit expresia Merry Xmas. Dacă în română cuvântul Crăciun nu are în comun cu numele Domnului decât primele două litere, în englezescul Christmas conține întregul Său nume: Christ, în engleză, bineînțeles.
      Și atunci ce se întâmplă dacă Îl elimini pe Hristos din această expresie? Că și așa, noi oamenii știm să ne distrăm și fără El de 25 decembrie, ba chiar pe unii ne cam deranjează să amintim de El, doar trăim într-o lume modernă, evlavia este old-fashioned.
 
      Vorba aia: ,,Mersi, Doamne, că Te-ai născut în această zi, ca să mai avem și noi un motiv în plus de petrecere, dar n-ai putea să Te duci sus la culcare, în Cerul Tău?
 
      Deci, ce se întâmplă dacă Îl scoți pe Domnul? Pui un X, ca la listele alea cu V și X - este și lipsește. Absent, nu e. De ce nu e? Pentru că nu Îl vrem.
 
      Pentru unii, asta o să sune gen: mamă, da' tu vezi pe dracul peste tot. Pai da, pentru că este peste tot. ,,Asta e habotnicie, exagerare." O fi pentru cei pentru care Hristos nu reprezintă mare luru, dar pentru cine are dragoste de El, aceste amănunte sar în ochi și dor. Hristos este Cineva drag pentru unii dintre noi. Și așa cum ochiul celui îndrăgostit nu soportă ca imaginea celui iubit să fie pătată, nici numele Domnului nu se cade să fie știrbit...

28 octombrie 2013

Topogan vs. Tobogan

      Propun ca varianta cuvântului care definește unul din obeictele de joacă preferate ale copiilor să rămână topogan. Motive:
  • În încercarea de a-l învăța pe fiul meu să pronunțe cuvântul corect și anume tobogan, mi-am dat seama că în momentul în care va intra în contact cu alte persoane - dintre care n-am auzit nici măcar două care să spună tobogan (una e posibil să fi auzit totuși) - atunci tot ce m-am străduit să îl învăț se va pierde. Și atunci nu voi rămâne decât cu o dezamăgire și un efort făcut în zadar, care putea fi canalizat spre un aspect mai important al educației.
  • Nici măcar eu nu pronunț tobogan, deorece lingvistic este mai dificil și fonetic sună mai bine topogan.
  • Nu este la fel de grav cu a accepta variantele eronate succesuri, mi-ar place, mam dus etc., în locul variantelor corecte succese, mi-ar plăcea, m-am dus. Am dat aceste exemple, nu pentru că au fost vreodată propuse pentru modificare, ci pentru că la fel ca în cazul toboganului sunt folosite de un număr foarte mare de persoane.
  • Nu doresc revoluționarea limbii române, ci încerc să atrag atenția asupra necesității de a fi maleabili în ceea ce o privește, deoarece, în opinia mea, calea de mijloc trebuie căutată în toate aspectele vieții noastre.