N-am mai scris de mult si-mi pare rău. Aveam multe de spus. Dar măcar să scriu acum când mi se pare că aș avea ceva interesant de consemnat.
Și scriu de pe scaunul unui spital, cu Ilie alături, însă nu e de rău. Așteptăm să intram la un consult ortopedic. Asta e. M-am obișnuit cu spitalele și mă bucur, pentru că spitalul a reprezentat și încă mai reprezintă pentru mine una din fobiile vieții 😊. O fobie la care mi-ar plăcea să mă raportez altfel la cea de-a patra naștere. Care se va întâmpla peste o lună.
Despre aceste gânduri vreau să scriu azi. Despre faptul că ceva s-a întâmplat cu mine sarcina asta de nu mai gândesc negativ. Desigur acest lucru se poate datora si tratamentului pentru tiroidă, care se știe că e responsabilă pentru stările depresive.
Am trecut prin momente și zile cu stări foarte rele pe care nu are sens să le povestesc acum, stări care nu treceau cu rugăciune, ceea ce mi-a dat de bănuit. Totuși Dumnezeu m-a condus spre aflarea situației medicale în care mă aflam fără să știu. Acum, pe ultima sută de metri îndrăznesc să văd nașterea ca pe ceva pozitiv și nu ca pe un bau-bau. E dificil să-ți controlezi frica, aș zice chiar imposibil, dar am observat că avem structuri sufletești diferite, așa că vorbesc doar in numele meu.
Deși la celelalte nașteri m-am dus ,,ca mielul la junghiere", lăsându-mă efectiv la mila oamenilor, mi-aș dori ca de data aceasta să gândesc și altceva în afară de presiunea imensă. By the way, mi-a intrat și mie în cap că durerile nașterii sunt de fapt o presiune uriașă, și îmi place să-mi tot repet asta 😊.
Deși bănuiesc că nu o să fie vreo diferență, mă intrigă cumva aceste ore din viața mea în care nu pot fi lucidă din motive fizice. Bineînțeles, nu vreau să zic că in restul timpului am o stare de trezvie permanentă. Supărator este și faptul că in timpul pravilei obișnuite îmi zboară gândul mai ceva ca o cometă, de mă trezesc în alte spații și alte timpuri în aproape 99% din cazuri.
Preocuparea aceasta pentru păstrarea lucidității o am totuși de mult timp, de când am realizat că e chiar o neputință ascunsă a mea. Așa cum alți oameni se relaxează făcând o activitate plăcută, eu ma relaxez detașându-mă...din lumea aceasta😊. Probabil sunt tipul ,,Visător", pentru cine cunoaște puțină psihologie.
Rămâne să văd după naștere dacă voi fi avut o experiență psihică diferită sau as usual. Oricum, nu e un țel în sine, ci doar un mod de abordare pe care încerc să-l schimb.
