Dance...baby!

      Săptămâna trecută a avut loc serbarea de Crăciun la grădinița Ștefului. În afară de poezioara pe care trebuiau să o știe pentru rolul lor (pitici, zâne, prinți și prințese), cei înscriși la opționalele de engleză și dans au prezentat câte un număr împreună cu profesoarele respective. La numărul de dans am rămas stupefiată: micuții au fost obligați să danseze pe o două melodii în vogă, una cu Tenerife și alta cu verde la petrecere. Versuri foarte nepotrivite pentru 3-5 ani, cât au copiii din grupa lui Ș. De dragul melodiei ritmate...s-au ,,distrat" părinți și copii nevinovați. Mi-au dat lacrimile... Deși Ștef mi-a fredonat vreo 3 zile prin casă verde la petrecere (asta e tot ce a reținut), pt el nu-mi fac griji la vârsta asta. Nici ceilalți n-or să se desfrâneze doar că au dansat pe mel astea, dar prin pași mici se bătătorește ,,calea cea largă".
      În rest, ce să zic, lucrurile merg destul de bine. Îmi place că educatoarea este genul de om care-și face treaba; lucrează mult cu ei, expune ce a lucrat, și se vede că o face din conștiință. Am vorbit cu părinți de copii de la alte grădinițe (din Ploiești) și pot să zic că Dumnezeu ne-a călăuzit pașii spre această grădi, care ne e pe plac. Ș învață mult mai multe lucruri decât aș putea să-l învăț eu acasă, pentru că pur și simplu nu am timp din cauza situației (singură până la 18, doi copii mici, nobody to help). 

Inspecție

       Nu am mai scris nimic despre ce face Ștef la grădiniță. Azi a fost zi de inspecție, iar încăperile au fost amenajate foarte frumos.

      



Sala de joacă
 



 

 

 

Sala de activități





 



Holul de la intrare, unde sunt expuse zilnic lucrările lor

 

 



Gata de plecare

 



Mutră în fața grădiniței

 

 

      Acum 2 săptămâni am avut prima încercare, ca să zic așa. Eram cât pe-aci să fim obligați să-l înscriem pe Ștefan la cursul optional de dans, curs pe care nu ne-am dorit să-l facă. Printr-un concurs de împrejurări, s-a întâmplat ca Ștefan să fie în prima ședință singurul copil care nu era înscris la dans, motiv pentru care educatoarea mi-a dat de înțeles că în această situație trebuie să-l înscriu și pe el, mai ales că el chiar dansase. Eu nu m-am tulburat prea mult și am zis că dacă asta e singura soluție, îl voi da la dans. Deși în adâncul sufletului nu-mi doream acest dans, pentru că așa simțeam, nici varianta cealaltă nu mi se părea o tragedie. Nașii, împreună cu soțul au fost cei care m-au făcut să încerc totuși să fac ceva, nu doar să accept situația. Ei s-au lamentat destul de mult pe tema dansului, prezentându-mi efectele negative etc. Eu m-am tulburat abia după ce am vorbit cu ei, pe de-o parte pentru că niciunul din ei nu era direct implicat în problemă, cum eram eu, pe de altă parte, deoarece mi se părea că eu am o stare de pace pe care ei nu au dreptul să mi-o strice. În fine, mă bucur că m-au determinat să acționez, așa că cu următoarea ocazie am vorbit cu educatoarea ca Ștefan să se joace în cealaltă sală în timpul dansului. Minunea Maicii Domnului a fost că educatoarea, foarte deschisă, mi-a spus că mai sunt 2 copii care nu sunt înscriși și că vor sta toți trei să se joace. (Fun fact: ceilalți doi se numesc Ștefan și Ștefania)

 

 

 



Grădinița

      Ispita vremurilor noastre: wegan sau cu carne? margarină sau unt? bio sau traditional? grădiniță sau ținut copilul acasă? homeschooling sau școală normală? Nu iartă pe nimeni frământarea această, este vremea libertății de opțiune, ești pus față în față cu alegerea. Nu e bine nici așa :).

      În privința grădiniței, am încercat și încerc în continuare să mă las în voia Domnului. Personal, Ștefan mi se pare cam mic pentru grădiniță (mai ales când mă gândesc că eu am fost abia la 5 ani - etalonul ,,pe vremea mea, eu am făcut ca mine și așa este cel mai bine".)

      L-am înscris la stat, are o educatoare foarte în regulă, tradiționalistă, e cam departe de casă (15 min mers pe jos). Deocamdată suntem în perioada de probă. Dificultățile ar fi: a început să plângă din a treia zi, trebuie să îmbrac și să car 2 copii de câte 2 ori pe zi, 5 zile pe săptămână, pe ploaie/ninsoare/frig, asta dacă nu iau mașina - și cu mașina ocolesc mult din cauza unor lucrări, depășind 15 min. Cum mă simt? Încă ciudat: las copilul care mi-a stat lipit zi de zi, plângând în brațele unei femei străine, mi se pare că mă obosesc mai mult decât să mă folosesc, gânduri peste gânduri dacă e bine ce fac, mă rog mai mult pentru Ștefan decât înainte, căci i-l predau lumii pentru 3 ore. A, și beneficiez de doar 2h30 acasă pentru treburi (adică doar cu un copil).

      Aștept să se limpezească lucruile. Nu mi-am închis nicio ieșire: așa cum îl pot lăsa până la sfârșitul anului școlar, în caz că îi place, la fel de ușor îl voi și retrage, dacă nu se simte bine. După discuții cu alți oameni și după citirea mai multor articole pe această temă, mi-am dat seama că nu trebuie să pun școala mai presus de copilul meu, adică fie ce-o fi, el trebuie să facă această școală, să se chinuie, să îndure zilnic colegi care îi fac probleme sau profesori absurzi. Ci trebuie să fiu atentă la nevoile lui sufletești și să rămân deschisă spre schimbări, dacă e cazul. Sau chiar spre homeschooling, deși încă nu mă atrage așa mult ideea asta. De altfel maica Magdalena, ucenica starețului Sofronie din Essex, a formmulat o idee extrem de interesantă în cartea sa pe care am citat-o într-una din postările anterioare: într-o casă creștină, persoana trebuie pusă mai presus de reguli.  Bineînțeles că sunt necesare niște reguli și limite. Dar este nevoie de flexibilitate, de adaptare, de răbdare și în primul rând de dragoste, iar acestea vor ghida părintele spre decizii bune.