Doamne ajută! Iar am făcut o pauză imensă de scris, dar....
Diferența dintre mine și o doamnă al cărei blog îl urmăresc cu drag de 10 ani este faptul că ea consemnează imediat ce are de scris, eu pritocesc, fac ciorne, fac planuri mari și nu mai ajung să scriu postarea. Așa că...în ajun de 34 de ani, poate m-am maturizat un pic și fac o schimbare: pentru publicul ,,imens" care citește ce scriu eu aici, voi proceda ca acea doamnă și voi șterge praful de pe blog, pentru că acum chiar am despre ce scrie! 🙂
Sunt mamă a 5 copii, mâine aniversez 12 ani de căsnicie alături de soțul meu despre care nu am gândit dintotdeauna că este atât de minunat, așa cum îl văd acum, și sunt pe punctul de a începe o afacere 🤔...asta ca să sune pompos, dar în alți termeni, îmi doresc să vând rochii DOAR pe care le-aș purta și eu.
Pentru asta, am decis să ies un pic ,,în lumina reflectoarelor", după ce ani de zile am stat ascunsă mai mult din frică și rușine, decât din smerenie. Felul meu de a fi este departe de a fi așezat, am.simțit adesea în viață nevoia de a ghida oameni, de a arăta ceva, de a face ceva mai mult, decât a sta în banca mea, și faptul că am stat retrasă și m-am poziționat contra naturii mele, mi-a dat stări de depresie și tristețe. Dar cu toate acestea nu susțin ideea de a face chiar orice ca să-ți lași firea să se manifeste... Mi se pare minunat modul în care Dumnezeu ne lasă să ne împlinim chemarea (am văzut asta inclusiv la monahi) și îmi pare rău pentru cei care stau departe de viața în biserică și consideră că El te obligă ,,să-ți pui cenușă în cap" 😅. Sau pe cap.
Până aici mi-a fost, țipă bucătăria după mine, dar abia aștept să revin cu ce mai aveam de zis și promit că nu o să mai scriu din ...copil în copil, ca data trecută 🤭, ci mai des!
Cu drag, Alice
