Revenire

      De la ultima postare s-au schimbat multe. Concediul din această vară mi-a priit ca niciodată. Se pare că nu sunt încă atât de duhovnicească încât să mă odihnească numai locurile sfinte. Anul acesta mi-am relaxat fizicul și psihicul obosite de hiper-activii mei copii prin...ape! Nu prea mi-am mai pus problema costumului de baie, deși în primavera eram fermă în privința ideii de a sta pe plajă cu o rochie pe mine. În schimb am adoptat o costumație alcătuită din costum întreg și pantaloni scurți, cu care am intrat și în apă, și m-am simțit bine așa (m-am bucurat că nu m-au mai supărat gândurile de rușine că eu sunt altfel, că-s prea îmbrăcată etc.). Nu știu de ce, dar mă relaxează mult statul în apă, e un mediu în care mă simt mai bine chiar și decât pe pământ. Mai ales că anul acesta am avut bucuria de a constata că am învățat să înot (bine, în ape sărate, nu știu ce aș face în altfel de ape :))

     Cu toate acestea vizita la mormântul Sf. Paisie Aghioritul și cea recentă la Părintele Proclu au schimbat în mine mai multe decât o vară de pelerinaje la toate mănăstirile dintr-o anumită regiune. Poate și pentru faptul că de ceva vreme am început să mă rog să simt și eu ceva când fac un pelerinaj și nu doar oboseală. Bine, nu știu cum să descriu acest sentiment, dar e ciudat să mergi cu mai mulți oameni la vreo mănăstire și toți să se simtă binecuvântați, iar tu să te gandești cât te-au necăjit copiii în mașină :D.

      Cu părintele Proclu pot să spun că s-a întâmplat un lucru care m-a pus pe gânduri: de data aceasta bietul de el era atât de bolnav, încât nu ne-a putut da decât o binecuvântare. Deși cuplul care a intrat în fața noastră la el a stat aproape jumătate de oră, iar eu îmi doream ca ruda care era cu noi să își poată spune păsul părintelui (copil cu autism), părintele i-a răspuns scurt lui Constantin când el a întrebat dacă putem sta de vorbă: ,,Nu!". Deși m-am mâhnit oarecum, m-am mângâiat cu vorbele pe care ni le-a spus o cunoștiință din Grecia: ,,În rai, ne vom da seama cât de mult au contat toate binecuvântările pe care le luăm aici pe pământ de la părinții pe care-i vizităm".

      Ca și anul trecut (când am apucat să-i spun părintelui oful meu, iar sfatul lui s-a dovedit extraordinar de folositor) și anul acesta aveam ceva foarte apăsător pe suflet și aș fi vrut să-i spun.

      Nu i-am spus dar...problema se pare că a început să se estompeze. Nu pot să menționez decât că apăsarea mea era de așa natură încât am simțit că numai o minune ar putea să mă salveze.

      În altă ordine de idei, copiii au mai crescut și nu se mai bat la fiecare 5 minute, ci cam la câteva ore, ceea ce pentru mine înseamnă: gătit pentru cel puțin 30 min fără fugi bruște din bucătărie și fără copii umblători la ustensilele mele, stat la calculator fără cățărat în brațe, mâncat în liniște și alte facilități. Se joacă cu mult lego. Slavă Domnului!

      Cu ocazia asta, mi-am dat seama că testul la care pic este cel psihic: nu rezist la țipete de copii prea mult timp, și nu e vorba de plâns de copil mic, ci de frate mai mic chinuit de frate mai mare.

Croșetate

      Prima chestie croșetată, fular pentru Emiluța, de un roșu cam aprins, realizat din fir acrilic (am cerut lână, dar se pare că pentru mulți lână=acril). 

Frăguțe

      Fragi de apartament. Am pus vreo 8-9 plăntuțe în cele trei ghivece (unul e la umbră), ca să se prindă măcar una. Și s-a prins! Restul s-au pleoștit, dar încă nu s-au uscat.

 

 

      By the way: FRÁGĂ, fragi, s. f. 1. Partea comestibilă a fragului (considerată în mod greșit drept fruct), compusă din receptaculul cărnos și roșu pe suprafața căruia se găsesc presărate fructele. :D

Ce fac oamenii când se plictisesc...

http://www.ortodoxia.md/stiri/14-stiri/638-studenii-de-la-cambridge-l-au-scos-pe-dumnezeu

:))

Noua descoperire...

      ...în materie de muzică:

https://www.youtube.com/watch?v=Zbtyisu2wUU

https://www.youtube.com/watch?v=CX8Sz-Cg-hA

https://www.youtube.com/watch?v=PTmZtXxdibc

Pești

      Zi de pescuit = bucurie pentru copii...:)) pentru că altceva n-am avut ce să facem cu astfel de pești:

 

 

Studiu

 

 

 

Quo vadis

      Este romanul polonezului Henryk Sienkiewicz, laureat al premiului Nobel, pentru literatură. Probabil că cei mai mulți au văzut filmul omonim, dar nu au citit și cartea. Filmul nu a reușit să mă atragă așa cum a reușit cartea, mai ales că, după cum se știe, filmele se străduiesc să arate explicit ceea ce cartea doar sugerează. În plus în carte accentul este pus pe zbuciumul sufletesc al personajului principal masculin, în drumul său spre Hristos și spre o iubire curată, pe cand filmul nu poate reda acest lucru decât dacă producătorul/scenaristul/regizorul este creștin.

      Deci recomand din inimă această carte, descrierile relelor moravuri ale Romei antice sunt discrete, nu te fac să roșești (precum în unele opera românești :D), este o carte care m-a impresionat până la lacrimi. M-a uimit faptul că autorul (care se pare că a fost catolic) pare să aibă o teologie mai mult ortodoxă sau, în orice caz, fără elemente străine ortodoxiei. Din punctul meu de vedere, a reușit să exprime fidel trăirea credinței de către primi creștini.

      Contextul romanului este realist, dar povestea în sine, precum și personajele principale sunt fictive. Pentru mai multe detalii, citiți!

Goblen (2)

      A nu se înțelege că în aproape 2 ani doar atât poți coase dintr-un goblen :). Dar pentru că am făcut o pauză cam lunguță, de câteva luni, l-am reluat de vreo săptămână și acum sunt în acest stadiu:

Nu am...

      ...mai scris pe blog pentru că nu mai am timp. Aș avea atâtea lucruri de făcut, am multe idei+treburi de rezolvat pentru care pur și simplu nu mai e timp. Ritmul vieții a devenit atât de alert, încât trebuie să mă ocup strict de nevoile vitale și urgente ale familiei. Homeschoolingul meu leșinat s-a dus oricum; după ce că abia reușeam să găsesc timp pentru căutat+imprimat+decupat, mai nou trebuie înlocuit și cartușul de la imprimantă. Am calculatorul plin de jocuri/activități de imprimat, dar stau pe loc deoarece pentru a achiziționa un cartuș trebuie să te interesezi pe unde e mai ieftin etc.

      În plus, rețeta completă pe lângă lipsa timpului, mai cuprinde și lenea+lipsa organizării. Cred că îmi este mie dificil să mă adaptez la noul ritm și dacă mă uit în urmă îmi dau seama că tot timpul m-am adaptat greu la schimbări de program în viață. Ori, dirigintele din liceu a zis odată că abilitatea cuiva de a se adapta rapid la lucruri noi ține de inteligență, soo...

      Am avut multe idei pe care aș fi vrut să le scriu pe blog, sper să mai recuperez din ele...funny e că îmi făcui un blog în care am ajund să scriu despre ce n-am apucat să scriu :))
      Și pentru că nu mă pot lăsa de liste, iată din ce se compune o zi de-a noastră:
- spălat pe față doi copii miorlăiți
- îmbrăcat doi copii fugători (mai ales cea mica)
- câteodată discuții de convingere despre ce frumos e la grădiniță (oricum nu se lasă cu plâns ori crize)
- hrănit două vrăbiuțe (nu le e așa foame de dimineață)
- pregătit sandviș de grădiniță
- convins de făcut rugăciunea (pe care oricum o face în mașină)
- încălțat+îmbrăcat de plecare (la domnișoare mai nou trebuie aleasă geaca)
- dus copiloiul mare la grădi
- dezbrăcat copiloiul mic
- hrănit copiloiul mic (cam 45 min)
- diverse treburi până la ora de luat, printre care și pusul la wc al fetiței de câteva ori
- luat Șașa de la grădiniță
- dacă e frumos rămânem la parc, dacă nu acasă
      Iar restul zilei se compune dintr-o alergătură permanentă prin casă timp de câteva ore pentru treburi casnice întrerupte frecvent de:
- mami, Emilia mi-a distrus trenul!
- mami, ajută-mă să fac trenul
- mami, vreau, vreau, vreau...
- certuri și împăcări arbitrate de discuții calme și lungi (greu, greu)
- vânătoarea de mamă a Emiluței pentru interese nutritive
      Una din frustrările mele este faptul că de dimineață până seara zic mereu că o să citesc un acatist, o să fac rugăciunile astea sau alea, și mă trezesc că trec zilele și nu am rămas decât cu pravila cea săracă+o catismă pe săptămână. Problema e că dacă acu ceva timp, cânde aveam mai mult timp, vroiam să fac acatiste etc. ca să fac și eu, adică fără să simt nevoia, acum chiar am nevoie! Îmi simt sufletul uscat ca pământul neudat. Mă simt neputincioasă în a avea răbdare cu copiii, în general voința îmi este leșinată. Atunci mă gândesc câtă diferență este între starea mea și cea a unui sfânt, care a ajuns să-și controleze trupul și simțurile. Sunt conștientă că în acest stadiu trupul mă controlează și nu mă lasă să fac ceea ce îmi doresc.

Moartea credinței naște monștri

„Certificat de lipsire de botez"

După cum informează mai multe agenţii de presă, mai bine de 100 000 de englezi au descărcat aşa numitul „Cerificat de lipsire de botez". Şi aceasta, cu toate că pentru a salva acest certificat este nevoie de a achita o anumită sumă de bani de către vizitatori. Preţul unui astfel de certificat este de 3 lire. Pentru persoanele de peste hotare, este de 5 lire. Sunt prevăzute şi reduceri. În orice caz, situl nu prezintă posibilitatea de a salva cerificatul gratis.
Aşadar, un nou fenomen de secularizare apuseană. Pentru posibilitatea de a te lepăda de credinţa ta, oamenilor li se propune să plătească. Suma, în situaţia dată nu importă, de fapt importă, pentru organizatori, pentru că aceştia încasează bani grei, însă pentru oameni ea este simbolică. Dar a cărui simbol este ea totuşi? Însăşi situl, răspunde vag la această întrebare: „Procurarea certificatului îl va izbăvi pe cel ce la procurat de formalism, de obligaţia de a fi botezat, care la rândul său şterg păcatele strămoşeşti."
Încă odată în plus, avem ocazia să ne convingem că, necătând la istoria multiseculară a anglicanismului, mai larg a protestantismului, temelia teologiei de aici rămâne romano-catolicismul în această regiune. Doar anume aceasta, a înrădăcinat în conştiinţa oamenilor ideea că fiecare om poartă răspundere înaintea lui Dumnezeu pentru păcatul strămoşesc. Nu stricarea naturii firii omeneşti, nu „sămânţa stricăciunii," după cum afirmă Sfinţii Părinţi ai Bisericii, dar anume răspunderea pentru păcat, vina.
Dacă ar fi însă să vorbim cu alte cuvinte, dacă mai înainte, apusenii încercau să-şi cerceteze conştiinţa prin autoliniştire, prin procurarea indulgenţelor, iar conştiinţa omului, după cu se ştie este însăşi vocea lui Dumnezeu, apoi englezii de astăzi, cearcă să înăbuşe vocea Domnului de tot, prin procurarea acestor certificate.
Mă gândesc însă, că, nici indulgenţele romano-catolice, nici aceste blestemate certificate de lipsire de botez, nu vor asigura efectul pe care contează cei ce le cumpără. Şi aceste speranţe nocive de a fi eliberaţi de dragostea lui Dumnezeu şi de a înăbuşi în sine vocea conştiinţei nu-şi vor asigura efectul niciodată. Dumnezeu totdea

Trad. Preot Iulian Raţă

 

ortodoxia.md

Citiți aici...

      ...despre cei trei călugări ortodocși care au slujit cu catolici și vedeți ce s-a întâmplat cu ei, e foarte interesant. Nu mai știu sursa de unde am citit prima dată despre acest lucru, dar pe site-ul de mai jos întâmplarea este relatată cu mai multe detalii:


http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/pestera-celor-vesnic-osanditi

Aceste articole...

      ...și cele precedente le-am tot citit în ultimile luni, dar nu am avut timp să le împărtășesc, de aceea le pun acum în ,,calup":

Pilda lui Mazoni

Într-o duminică, un prieten a făcut o vizită marelui scriitor Alexandru Manzoni, pe care l-a găsit rău dispus.
- Ce ţi s-a întâmplat?
- Nu mi s-a îngăduit să merg la Liturghie. - E cam frig şi ţi-ai fi pus în pericol sănătatea. Bine au făcut că nu te-au lăsat.
- Eu zic că au făcut rău. Să presupunem că azi ar fi fost scadenţa unui bilet de loterie, câştigat de mine, a cărui valoare ar fi de trei sute de mii de lire, pentru care ar trebui să mă prezint în persoană. Crezi că, de teama timpului, m-ar fi silit cineva să rămân acasă?
Prietenul n-a ştiut ce să răspundă. Oare noi nu lipsim adesea de la biserică pentru motive neîntemeiate?

Preot Nicolae Pura, Pilde, 2004

 

Casa creştinului

Casa creștinului este locul în care familia se reunește și petrece o bună parte a vieții de zi cu zi. Viața împreună a familiei creștine urmează o anumită rânduială, în care un loc important îl ocupă rugăciunea - de mulțumire, de laudă și de cerere - adusă lui Dumnezeu. Casa reflectă chipul familiei pe care o adăpostește și care o îngrijește. Drept aceea, casa creștinului va fi după chipul și asemănarea familiei sale. Familia
La baza întemeierii familiei stă Sfânta Cununie. Uniunea spirituală şi materială astfel consimţită adaugă familiei reguli şi legi cunoscute care trebuiesc respectate pentru ca bunăstarea morală, materială şi spirituală să dăinuiască şi să se răsfrângă asupra urmaşilor şi întregii familii.
Familia clasică creştină, ortodoxă, este condusă de tată, de comun acord cu mama şi are în grijă copiii, până la majorat (18 ani). De multe ori, această grijă extinzându-se peste vârsta majoratului, se întemeiază familia extinsă, formată prin adăugarea unui nou cuplu, cel al tinerilor.
Familia creştină trăieşte şi împărtăşeşte valorile moştenite şi acumulate prin experienţa de viaţă a zeci de generaţii.
Casa şi gospodăria
Gospodăria creştină ortodoxă, acumulând şi sintetizând secole de cunoştinţe şi obiceiuri, aduce până în ziua de astăzi, prin elementele specifice ei, un model de viaţă de familie, simplu şi eficient din punct de vedere spiritual, moral şi economic.
O bună parte din viaţa spirituală şi materială a creştinului ortodox se petrece în locuinţa personală. De cele mai multe ori lucrarea dobândită prin bunătatea Lui Dumnezeu, pentru hrana familiei, cât şi viaţa spirituală privind dobândirea cunoştinţelor pentru un trai mai bun şi rugăciunile creştinului ortodox continuă acasă, în locuinţa personală. Iată de ce casa creştinului, are un rol important în viaţa sa şi necesită o aşezare şi o dotare corespunzătoare vieţii spirituale şi materiale a familiei ortodoxe. Din casa creştinului ortodox obligatoriu să nu lipsească sfânta cruce, sfintele icoane, candela, căţuia pentru arderea tămâiei, sticluţele pentru aghiazma mare, pentru aghiasma mică, sticluţa pentru uleiul sfinţit, locul de rugăciune pentru fiecare membru al familiei sau un loc de rugăciune amenajat pentru toţi membri familiei, dacă nu există suficient spaţiu.
Sfânta cruce şi icoanele de acasă. Ce icoane punem în casă
Locul de rugăciune din casa creştinului ortodox se aşează întotdeauna cu faţa spre răsărit, sau dacă acest perete se găseşte ocupat cu uşă sau ferestre, se poate alcătui un mic mobilier în care se pot aşeza icoanele, iar dacă răsăritul este spre colţul încăperii există icoane şi crucifixe potrivite pentru acest lucru. Atât Sfânta Cruce cât şi icoanele, înainte de a le aşeza pe perete, se duc la Sfânta Biserică Ortodoxă de care aparţine locuinţa creştinului şi se înmânează preotului pentru a fi sfinţite.
Astfel pe perete se aşază:
Sfanta Cruce, simbolizând Crucea pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, armă, ajutor şi mângâiere pentru tot creştinul. Icoanele cele mai importante care este bine să nu lipsească din casele creştinilor sunt: Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus şi Icoana Mântuitorului Domnul Iisus Hristos. După aceea, în funcţie de posibilităţile fiecăruia, urmează Cina cea de Taină, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, icoane ale sfinţilor părinţi ocrotitori şi grabnici ajutători ai casei creştinului ortodox, Sfântul Mare Ierarh Nicolae, Sfânta Cuvioasa Parascheva, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie izvorâtorul de Mir, Sfântul Mucenic Mina, Sfântul Preacuvios Părinte Dimitrie Basarabov şi toate celelalte icoane ale sfinţilor părinţi a căror ocrotire şi îndrumare creştinii o doresc şi o cer prin rugăciune. De asemeni, este bine ca în casă să fie şi icoana Sfântului ocrotitor, pe care familia la luat drept patron spiritual şi icoana sfântului a cărui nume îl purtăm
Aşezarea corectă a icoanelor
Icoanele se aşează pe peretele de răsărit al locuinţei închipuind Sfântul Altar, după cum urmează:
- La locul cel mai înalt, aproape de tavan se aşează Sfânta Cruce. Sub Sfânta Cruce, în partea stângă, cum stăm cu faţa spre perete, Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, în partea dreaptă icoana Mântuitorului, Domnul Iisus Hristos. Dacă avem icoană cu Cina cea de Taină o vom aşeza tot în acelaşi rând, la mijloc, între acestea, iar în stânga şi dreapta lor putem aşeza icoane cu Sfântul Arhanghel Mihail şi Sfântul Arhanghel Gavriil şi, dacă locul ne mai permite, icoane cu sfinţii părinţi continuând cu rândul următor.
Pentru că la începutul întemeierii unui cămin cheltuielile sunt mari şi marea majoritate a oamenilor pornesc la drum strângând fiecare bănuţ, este bine să nu ne grăbim, ci să cumpărăm pentru început Sfânta Cruce şi Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus şi Icoana Mântuitorului Iisus Hristos, după aceia să adăugăm acestora, ori de câte ori avem posibilitatea, o nouă icoană de care să ne bucurăm împreună cu familia.
Alte obiecte sfinte
Icoanelor li se adaugă: sticluţe pentru aghiasmă mare, aghiasmă mică, ulei sfinţit. Pentru aceasta, dacă nu găsim să cumpărăm sticluţe speciale, la magazinul bisericesc sau la mănăstirile unde mergem în pelerinaj, putem pregăti special vase frumoase şi curate, din cele mai alese vase ale casei, care se pot închide ermetic. Asemenea vase sunt necesare şi pentru păstrarea uleiului, făinei şi vinului sfinţite la Sfântul Maslu, şi pentru grâul sfinţit din care vom lua o mică parte şi vom amesteca cu grâul folosit la prepararea colivei.
Căţuia este un mic vas de cele mai multe ori metalic sau ceramic folosit la arderea tămâii.
Candela este vasul special pentru arderea uleiului sfinţit sau lumina care se aprinde sub icoane.
Acestea toate este bine să nu se cumpere de oriunde, de la vânzători ambulanţi necunoscători ai credinţei ortodoxe, ci să căutăm pentru aceasta Sfânta Biserică Ortodoxă, unde se găsesc toate obiectele necesare unei vieţi creştineşti, lucrate cu multă migală şi frumuseţe sufletească la Sfintele Mănăstiri, de către măicuţe sau călugări sau în atelierele bisericii. Este bine să alegem fiecare crucea care ni se pare cea mai frumoasă şi potrivită pentru casa noastră, de asemenea icoanele ale căror chipuri ni se par cele mai expresive şi grăitoare şi obiectele care ni se par frumoase, pentru folosirea lor cu drag.
Candela
Sub sfintele icoane se aşază candela, în care se arde ulei sfinţit de către preotul de la biserica ortodoxă de care aparţinem, sau ulei sfinţit la Sfântul Maslu. Dacă nu, oricare alt ulei, pe care îl însemnăm şi îl binecuvântăm cu semnul Sfintei Cruci.

http://ro.orthodoxwiki.org

 

O mărturie: „Lumina e importantă!"

Mă numesc Cristina şi am 21 de ani, sunt căsătorită de 1 an şi acum 2 luni am rămas însărcinată. Nu îmi venea să cred, pentru că îmi doream din suflet un copil cu toate că sunt foarte tânără. Într-o seară a venit soţul meu acasă cu două teste de sarcină şi era foarte sigur că nu sunt însărcinată. Am făcut primul test şi după 2 minute a ieşit pozitiv, nu ne venea să credem că sunt însărcinată şi am făcut şi al doilea test şi a ieşit tot pozitiv. Eu am început să plâng de fericire şi îi mulţumeam lui Dumnezeu că sunt însărcinată. Soţul meu îmi zicea să fac avort că suntem prea tineri pentru a avea un copil şi că nu avem situaţie să îl creştem, am început să plâng şi vroiam să mor în momentul ăla. Soacră-mea a zis că trebuie să fac avort că avortul nu e o crimă. Plângem şi mă rugam în fiecare zi la Dumnezeu să îmi dea putere să trec peste tot şi să îl lumineze pe soţul meu. Într-o noapte am visat că mi-a apărut un copil în faţă şi mi-a zis: „Mami, Lumina e importantă!", şi de atunci am ştiut că e un semn de la Dumnezeu şi m-am hotărât că nu voi face avort orice s-ar întâmpla. Eu sunt în străinătate şi mi-am sunat părinţii şi le-am zis că sunt însărcinată, ei m-au susţinut şi s-au bucurat când au aflat că voi fi mamă. Acum soţul meu şi-a cerut iertare şi am hotărât să păstrăm copilul şi să îl creştem. În fiecare zi îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat bebele şi că nu m-a lăsat să fac o prostie. Avortul este o crimă pentru că s-a dovedit că la 18 zile de la concepţie îi bate inima la copil. Orice fiinţă merită să trăiască.

www.avort.ro

 

O lecţie de educaţie

Într-un compartiment de tren, printre mai mulţi tineri, se găsea şi un călugăr. Tinerii începură o conversaţie despre lucruri indecente. Călugărul îi avertiză că nu se cade să vorbească astfel de lucruri:
- Vorbim despre ce vrem, ziseră ei.
- Atunci, adăugă călugărul, pot vorbi şi eu despre ce îmi place?
- Evident, ziseră.
Călugărul îşi făcu cruce şi zise cu glas înalt Tatăl nostru. Tinerii tăcură.

Preot Nicolae Pura, Pilde, 2004

 

 

Despre o vindecare de patima beţiei

Un bărbat se îmbăta adeseori, iar când îl certa soţia, îi spunea că bea pentru a-şi uita necazurile. Într-o zi, femeia şi copiii s-au dus la cârciumă şi au cerut băutură.
- Nu ţi-e ruşine să vii la cârciumă?, a zis bărbatul.
- De ce să-mi fie ruşine că sunt unde e şi bărbatul meu, a spus femeia şi a început să bea.
- Nu ţi-e ruşine să bei între oameni?, a întrebat iar bărbatul.
- Vreau să-mi uit şi eu necazurile, răspunse femeia. Apoi a început să dea de băut şi copiilor.
- Ce faci femeie?
- Le dau şi lor să bea să uite că sunt flămânzi şi goi.
Adânc mişcat, la auzul acestor cuvinte, bărbatul şi-a scos femeia şi copiii din cârciumă şi a renunţat pentru totdeauna la patima beţiei.

Preot Nicolae Pura Pilde 2004

 

Despre închinarea cu semnul Crucii la masă

Un bun creştin a intrat într-un restaurant să mănânce. Înainte de a mânca, şi-a făcut semnul Crucii. Cineva a râs de el, zicându-i:
- La voi toată lumea se roagă înainte de mâncare?
- Nu toţi, răspunse omul, sunt şi care se aruncă deasupra mâncării fără să se roage. Aceştia sunt porcii.

Preot Nicolae Pura, Pilde, 2004

 

Toate sunt preluate de pe ortodoxia.md (îmi place mult site-ul)

Regulă

Regulă

pentru rugăciunile ce se cuvine a se face de

orice creştin evlavios şi cu frică de Dumnezeu

Sâmbătă seara: Se citeşte Canonul Domnului Nostru Iisus Hristos şi paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Canonul Îngerului păzitor şi Canonul Zilei şi desigur, Rugăciunile de seară, care se citesc în fiecare zi a săptămânii. Din Pavecerniţa Mare citim rugăciunile: Nespurcată, neîntinată... Şi ne dă nouă Stăpâne... şi: Pe cei ce ne urăsc şi ne fac nouă strâmbătate...

Duminică Seara: Canonul Domnului Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Canonul Arhanghelilor şi dacă va vrea cineva şi al Îngerului Păzitor.
Luni Dimineaţa: Rugăciunile de Dimineaţă şi în toate celelalte dimineţi se face asemenea, cu excepţia cazurilor când cineva urmează să se împărtăşească, face după cum este indicat mai jos.
Luni Seara: Canonul Domnului Nostru Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Acatisul Sfântului Ioan Botezătorul şi Canonul Îngerului Păzitor.
Marţi Seara: Canonul Cinstitei Cruci, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu şi Canonul Îngerului Păzitor.
Mercuri Seara: Canonul Domnului nostru Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Canonul Îngerului Păzitor, Acatistul Sfinţilor Apostoli şi cine va vrea şi al Sfântului Nicolae.
Joi Seara: Canonul de viaţă Dătătoarei Cruci, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu şi Canonul Îngerului Păzitor.
Vineri Seara: Canonul Domnului Iisus, Acatistul Născătoarei de Dumnezeu, apoi Canonul Îngerului Păzitor şi al Tuturor Sfinţilor.

Pentru cei ce doresc să Primească Sfintele Taine

Cei care doresc să se împărtăşească a doua zi urmează să participe în mod obligatoriu la Sluba Privegherii, în cadrul căreia vor asculta rugăciunile Vecerniei, Utreniei şi ceasul I. De asemenea să citească Canonul şi rugăciunile Sfintei Împărtăşiri. În dimineaţa zilei, cei care au să se împărtăşească, să asculte ceasurile III şi VI în Biserică, mai înainte de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Să asculte cu evlavie, cu frică de Dumnezeu şi cu credinţă Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Dacă cineva se va împărtăşi cu Sfintele şi făcătoarele de viaţă Taine, după primirea Sfintelor Taine, să citească Rugăciunile de după Împărtăşire.

Oamenii temători de Dumnezeu, care nu zăbovesc în gânduri deşarte, ci sunt stăpâni pe sine, se îndeletnicesc cu citirea psaltirii, a rugăciunilor după hotărâre, a Sfintei Scripturi, a lucrărilor Sfinţilor Părinţi şi Dascăli a Bisericii.
Această rânduială este ţinută în toate zilele de toţi preoţii, diaconii, clericii şi monahii, cum şi de toţi cei care ştiu carte, fiindcă Apostolul a poruncit să nu părăsim adunarea Bisericească şi prin urmare, nici rugăciunile Bisericii. Nimănui nu i se cuvine a lăsa rânduitul canon neândeplinit, pentru că, spre dragostea lui Dumnezeu fiecare om este dator a tinde după cum este scris: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul Tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată virtutea ta şi din tot cugetul tău". Se cuvine să avem dragoste către rugăciune şi să o facem cu osârdie către Dumnezeu, cel în Trei Ipostasuri, către Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu şi către toţi Sfinţii, pentru care vom dobândi bunătăţile cele gătite în ceruri, cu toţi Sfinţii care bine au plăcut lui Dumnezeu.

Privegheaţi şi vă rugaţi neâncetat...

 

Preluat de aici

Pentru cine...

      ...se intreabă cum se îmbrăcau oamenii în vremurile biblice (source):

 

 

Arhiologie Biblică - Viaţa în timpul perioadei biblice - Hainele, îmbrăcămintea

Haina Bărbătească

Haina bărbatului. Cei mai mulţi dintre bărbaţii evrei au purtat „haina inferioară - haina de desubt" şi „haina exterioară - haina de deasupra", sandale. Spre deosebire de contemporanii noştri, ei nu se uitau la modă, fapt pentru care hainele lor nu sa schimbat de-a lungul secolelor (La majoritatea arabilor moderni vestimentaţie sunt adesea foarte asemănătoare, pentru că astfel de îmbrăcăminte este cel mai potrivit pentru ţările cu climat cald din Orientul Mijlociu).
Costum bărbătesc(tunica).

„Haina inferioară - haina de desubt", care este adesea numit tunică, semăna foarte bine cu cămaşa care este o haină uşoară pentru organism. Aceste tricouri se făceau din lână, bumbac sau in. Unele tunici erau cu mânici scurte pentru comoditatea mâinilor iar altele erau cu mâneci lungi. Sub această tunică bărbaţii, uneori, purtau lenjerie intimă de corp - o înfăşurătoare. Deseori, tunică era strânsă la brâu de o curea din piele sau ţesătură. La brâu să punea uneori un săculeţ pentru bani (Mc. 6:8). Uneori bărbaţii când aveau muncim mai grele, ei îşi ridicau poalele tunicii la brâu, sub centură. În timpul perioadei biblice, o haină speciala de noapte(pijamaua din timpurile noastre) nu a fost, pur şi simplu oamenii îşi lăsau poalele tunicii în jos şi plecau la culcare, în tunici.

(În imagine: Stânga: oameni de multe ori ridicau poalele tunicei în timpul de lucru în câmp. În centru: Un costum bărbăţesc evreiesc. Dreapta: costum de un om bogat

.)

Mantia

Bărbaţii purtau „haina exterioară - haina de deasupra"(sub formă de halat), mantie (haina de ploaie, rochie mari lung). Această mantie era fabricată din lănă şi o foloseau pentru înfăşurarea corpul în scopuri de protecţie, încălzire. Această mantie avea, la nivelul mânilor, nişte tăieturi pentru mâini. Pentru timpul de somn mantia servea ca şi aşternut, lengerie. La oamenii mai bogaţi această mantie era prelucrată din mătase scumpe, cu mâneci largi şi filacterii albastru (Mt. 23:5).

Decorul - Bijuteriile
Bărbaţii purtau bijuterii şi obiecte de decor. Nu de puţine ori acesta fiind un inel pe deget sau pe un cablu purtat la gât. Uneori aceste inele se foloseau şi ca obiecte de sigiliu a scrisorii. Fiecare inel lăsa pe ceara moale urme speciale proprii(numit un sigiliu), care era şi o mărturie a persoanei care a trimis această scrisoare. Unii oameni, de asemenea, purtau amulete, în baza credinţei că vor ajuta la izgonirea duhurilor rele.

Aranjatul părului şi obiectele de acoperire a capului.

Bărbaţii se tundeau cu foarfecele şi îşi rădeau părul cu aparate de ras(cu lămi lungi). Uneori oamenii dând speciale jurămintele şi nu se tundeau perioade lungi de timp. Bărbaţi de multe ori purtau un acoperământ în formă rotundă, împodobite pe margine cu panglici de ţesătură.

---

Haina femeiască.

În timpul perioadei biblice femeile purtau haină asemănătoare celei bărbăteşti.

Mantia
La fel ca bărbaţii, femeile purtau tunici din lână, bumbac sau in, dar tunici femeieşti erau de obicei de culaore albastră şi a ajungeau până la glezne. Tunicile de femei aveau brodată o gradaţie triunghiulară cu cosători pe margini. La fel ca bărbaţii, femeile ridicat poalele tunicii, în timp ce îndeplineau unele munci, cum ar fi aducerea apei. Haina de deasupra la femei era mai lungă decât cea a bărbaţilor - ea acoperea partea de jos a piciorului şi şi era prinsă la brâu cu o curea.

Încălţămintea
Ca şi bărbaţi, femeile, de obicei purtau sandale din piele. Cureluşa se afla între degetul mare şi al doilea deget, iar apoi cuprindea călcâiul (Lc. 3:16).

Parfumul
Femeile se foloseau de uleiuri parfumate: tămâie şi smirnă din Africa, aloe şi nard din India, şofran din Palestina şi aşa mai departe.

Decorul - Bijuteriile
Femei evreişti purtau o mulţime dea bijuterii, incluzând şi brăţări la încheieturile mâinilor sau deasupra cotului şi la picioare, care emiteau sunetul atunci când se mişcau.
Femeilor evreieşti foloseau cosmetica, vopseau buzele şi uneori îşi vopseau degetele de la mâini şi picioare cu vopsea roşie, numit Henna(rus- хной) (Isaia. 3: 18-21).

Acoperirea capului.
Pe capul femei atârnau o sumedenie incredibilă de materii, care erau ţinute de nişte cordoane împletite, care ajuta şi la protejarea de soare. De multe ori femeile, în special cele necăsătorite, din modestie, purtau faţa văl (Geneza. 24:65). Femeile evrei purtau părul lung şi adesea îl împleteau în cozi.

---

Sandalele(încălţămintea)

De obicei, purtua sandale simple din piele, uneori chiar şi cu tălpi de lemn. Astfel de sandale au purtat şi ucenicii lui Iisus (cf. Mc. 6:9). Evreii îşi scoteau încălţămintea lor, odată cu intrarea în casă , şi îşi spălau picioarele înainte de a călca în interior Persoane cele mai sărace umblau desculţ.

O știre...

      ...din 2009, dar faină:

 

O bătrână din Moscova a scăpat fără zgârieturi după ce a căzut sub un tren de metrou

      O locuitoare a Moscovei, în vârstă de 88 de ani, a scăpat în mod miraculos după ce a căzut pe şinele de metrou, în drumul ei spre casă, de la biserică, venind de la Sfântul Maslu. Pensionara Anastasia Vasilievna nu putea practic merge la biserică dar, totuşi, a reuşit să ajungă acolo în timpul Postului Mare, la Sfântul Maslu. În drum spre casă, nişte adolescenţi beţi au împins-o în staţia de metrou Paveleţkaia.
Femeia a căzut între şine. Conductorul a frânat, dar trenul s-a oprit abia după ce toate cele patru vagoane au trecut peste Anastasia Vasilievna. Am auzit un poliţist strigând:
      -Sunteţi bine, doamnă?
      -Da, am răspuns.
      -Sunt bine.
      -Sunteţi sigură? Întindeţi-vă, nu vă mişcaţi. Trenul o să se mişte acum, îşi aminteşte bătrâna din acele momente îngrozitoare.Trenul a trecut peste ea.
       "Nu ne puteam crede ochilor. Bătrâna nu avea niciun semn de fractură. Am dus-o la spital presupunând că ar avea unele leziuni la cap", a spus medicul ambulanţei.
       La spital, presupusul diagnostic nu s-a confirmat. Femeia nu avea nici măcar o zgârietură.
       "Dumnezeu a luat din calea mea necazul!" a spus Anastasia Vasilievna.

 

Sursa: ortodoxia.md

Sola Scriptura

      În acest articol am găsit niște idei interesante ale unui pastor protestant convertit la ortodoxie, John Whiteford, cu privire la problema abordării sectarilor. El compară mulțimea grupurilor protestante cu o Hydră a ereziilor.
      Ceea ce au în comun aceste grupuri (care se pare că sunt peste 20.000 și aproape zilnic apare unul nou), este modul greșit de a folosi Scriptura. Fiecare consideră că abordarea lui este cea corectă, iar dacă asiști la o discuție între un baptist și un protestant, de exemplu, vei observa că discuția lor nu va duce nicăieri, deoarece amândoi sunt de acord cu interpretarea individuală a Bibliei.
      El mai spune că noi, ortodocșii, pentru a putea purta un dialog cu un protestant, trebuie să cunoaștem bine rădăcinile credinței sale, modul de închinare etc. Ca fost protestant, Whiteford a fost surprins de ortodocșii care se minunează de convertirile protestanților (care, spune el, sunt din ce în ce mai numeroase în America).
      Despre Martin Luther spune că ar trebui să apreciem motivele pentru care a promovat doctrina Sola Scriptura, deoarece acestea au fost determinate de dorința lui Luther de a lupta împotriva abuzurilor și corupției Bisericii Catolice de la acea vreme. El considera că tradiția este vinovată pentru aceste abuzuri și, prin urmare, trebuie urmată doar Scriptura, însă din tradiție a căutat să elimine doar părțile corupte.
      Acestea sunt ideile pe care le-am găsit eu intersante, articolul este mai lung și tratează, în continuare, problema doctrinei despre care vorbeam mai sus.