Elevii unei şcoli din Ploieşti, pe locul 2 în lume

O echipă formată din patru elevi ploieşteni a ocupat locul al doilea la un concurs la care au participat peste 300 de elevi de pe trei continente.

Trei elevi de clasa a VIII-a și unul de clasa a VI-a de la Şcoala Gimnazială "Sfântul Vasile" din Ploieşti au participat la concursul "Student Automotive Design Challenge".

Elevii au fost motivaţi ca, în 10 săptămâni, să construiască o jucărie motorizată pe placul colegilor lor mai mici. Aşa că au conceput un chestionar pentru colegii de la clasele I-IV, iar, în urma răspunsurilor primite, au decis să construiască un "melc vitezist".

Aşa a luat naştere melcul Hurry, pentru care a fost folosit un kit pus la dispoziţie de firmele organizatoare, Honeywell şi SAE International, dar şi materiale propuse de elevi (ei au folosit polistiren şi mingi de ping pong, de exemplu).Cei patru elevi (Eduard Voinea, Andrei Popescu, Alin Dodici şi Alexandru Tudose) au fost coordonaţi de profesorii Mariana Osman (fizică), Tatiana Pană (matematică) şi Adrian Nicolae (educaţie plastică).

Primul loc a fost ocupat de o echipă chineză, care a realizat o impresionantă maşină de salvare. Locul trei a revenit unei echipe din Mexic.

 

Video

 Sursa: Yahoo News

Primul liceu din ţară în care costumul popular a devenit uniformă

Elevii unei clase de liceu au avut iniţiativa de a purta costume populare la şcoală.

Profesorii, încântaţi, au căutat costume populare prin podurile părinţilor şi bunicilor şi le poartă şi ei.

Iniţiativa le-a aparţinut elevilor din clasa a X-a F de la Liceul "Andrei Şaguna" şi a fost rapid preluată şi de colegii de la alte clase.

Unii copii au purtat costume şi mărgele vechi de zeci de ani, purtate odinioară de bunicii, străbunicii sau chiar de stră-străbunicii lor.

 

Video

 

Sursa: Yahoo News 

Trucuri comice sau absurd rafinat

      Copiii sunt o adevărată comedie. Deși uneori te lovești de un zid de încăpățânare feroce, sunt situații când, cu puțină istețime, îi poți convinge să facă ce le-ai spus.

      De exemplu:

      - Vrei alb sau negru?

      - Negru! Va spune ultima variantă pentru că e mai proaspătă în ureche.

      - Vrei negru sau alb?

      - Alb!

      Dacă repeți acest exercițiu, s-ar putea să vezi că tot timpul alege a doua opțiune. Și atunci sunt două posibilități: fie nu știe/nu e decis ce vrea, fie nu înțelege prea bine ce îi ceri.

 

      - Dă cheia, că altfel ți-o iau!
      Și o dă.

      (Înainte de a intra în parc:)
      - Dacă nu o să mă asculți când îți voi spune să mergem acasă, plecăm de la parc!

      - Dacă în cinci minute nu te culci, îți voi închide desenele! (Oricum în cinci minute se termină cu desenele, dar amenințarea îl face să asculte și să se culce!)

Imaginație vs. Creativitate

      O chestiune interesantă pe care am sesizat-o săptămâna trecută este distincția ce trebuie făcută între aceste două caracteristici umane (acum un timp le-aș fi zis calități, dar după cum se va vedea nu e chiar așa).

      Am tot căutat pentru Ștefan jucării care să-i stimuleze gândirea și inevitabil m-am lovit de expresia ,,joc/jucărie care ajută la dezvoltarea imaginației". Parcă nu-mi suna prea bine, mai ales că din experiența proprie de copil, pot să zic că am avut destulă imaginație, dar asta nu m-a ajutat în mod deosebit, nici la școală, nici în viață. Pentru că imaginația este un canal pe care intră tot felul de unde.

      În fine, în momentul în care am gândit eu că nu-mi sună prea bine, nu am aprofundat, iar noțiunile îmi erau cam vagi.

      ...Ca să citesc într-o zi o frază (nu am reținut pe unde, dar se poate verifica pe internet) în care se atrăgea atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă imaginația pentru om, a faptului că aceasta e o piedică în calea rugăciunii și că este greșit să se pună atâta accent pe dezvoltarea ei la copii.

      Ceva asemănător am găsit pe acest site, despre ce spun Sfinții Părinți cu privire la imaginație:

• Există 4 tipuri principale de imaginație
• Primul tip este legat de păcate
• Al doilea de visare - reveria
• Al treilea tip este cel ce are legătură cu imaginația despre care am vorbit mai sus - imaginația creatoare - se pare că ar fi cel mai inofensiv tip, dar nu complet lipsit de primejdii
• Al patrulea tip se referă la folosirea rațiunii pentru închipuirea lui Dumnezeu

       În accepțiunea mea, imaginația este cea care te ajută să vizualizezi personaje/persoane, locuri, acțiuni atunci când citești basme, povești și cărți în general, când porți discuții, iar creativitatea te ajută să aduci la realitate, să dai formă concretă unor idei legate de construcții, tehnologie, aranjamente, ornamentație ș.a.m.d.
Cu siguranță, după o documentație mai amplă se pot delimita noțiunile specifice fiecăreia din cele două concepte.
      Deci, imaginația nu este un lucru negativ întru totul. Desigur, și ea a fost lăsată de Dumnezeu, dar cred că numai o parte o putem folosi ca să nu ne facă rău sau altfel zis, la fel ca și liberul arbitru, trebuie utilizată cu înțelepciune, altfel devine o armă periculoasă în mâna celui rău, care va fi folosită împotriva ta.
      Copilul nu este în măsură să știe să folosească aceste daruri date de Dumnezeu oamenilor în asemenea măsură încât să nu se vateme, dar adulții îl pot călăuzi. De aceea cred ca e mai bine să nu lăsăm garda jos când vine vorba de obiecte/reviste/jocuri care dezvoltă imaginația, doar pentru că ,,e bine să aibă copilu' imaginație".

Greșeli în educație - vârsta 2-3 ani

• A-i spune să facă ceva, printr-un ton provocator, făcându-l să se răzvratească. De exemplu: TU va trebui să le strângi! (daca a împrăștiat ceva intenționat), în loc de: te rog să strângi, cu un ton neutru.
• A-l gâdila sau a-l face să râdă peste măsură atunci când e necăjit, cu scopul de a-i stinge supărarea. Nu sunt sigură că este neapărat o greșeală, dar mie mi se pare că astfel părintele sare peste etapa de dialog cu copilul (,,spune-mi de ce ești supărat?"/,,vreau să vorbești cu mine" etc.) și chiar peste etapa de reconciliere (,,iartă-mă dacă te-am supărat"/,,hai să ne împăcăm"), iar copilul rămâne cu o rană nevindecată, ce se reactualizează la fiecare supărare. Nu am auzit nicăieri că râsul vindecă neînțelegerile dintre oameni, dar știu că prin comunicare și iertare, acestea se sting.
• Ne e frică de propriul copil. De exemplu, când ne cere ceva care trebuie să-i refuzăm și știm că va avea o reacție negativă, chiar violentă, reacționăm noi înaintea lui de frică, amenințănd în avans și sărim în acest fel două etape: etapa de refuz și etapa de întărire a refuzului. Copilul: Vreau să mă uit la desene. Părintele: Să nu te aud, că te trimit în dormitor/îți iau mașinuța - greșit! Ar trebui să îi spunem: Nu, te uiți mai târziu/te-ai mai uitat odată astăzi/Așteaptă să termin treaba și ne uităm împreună etc.
• În general, sărirea peste anumite grade de refuz sau de limitare a libertății copilului se reflectă în atitudinea recalcitrantă a copilului, care, fiind bruscat verbal, vă reacționa mai violent decât este cazul.
• Grade de limitare a libertății copilului, în accepțiunea mea: 1-mutarea atenției asupra unui alt lucru, 2-nu ai voie/ar fi bine să nu faci asta, 3-te-am rugat să nu faci asta, 4-dacă mai faci, îți iau jucăria, 5-du-te la colț/în dormitor
• Hai, găsiți-vă, ăștia cu drepturile omului să vă luați de exprimarea mea :))

Cuțu, cuțu!

Sfântul Siluan:

   ,,Sunt oameni care se alipesc de animale, le mângaie şi le alintă, şi vorbesc cu ele, şi au părăsit dragostea pentru Dumnezeu, şi astfel se pierde dragostea dintre fraţi pentru care Hristos au murit în mari suferinţe. Nu este înţelept a face astfel. Animalului şi dobitocului a-i da mâncare, a nu-l bate – în aceasta stă mila omului faţă de ele; dar a se alipi de ele, a le iubi, a le mângâia şi a le vorbi este semnul neînţelepţiei sufleteşti.

   Sufletul ce a cunoscut pe Domnul stă pururea înaintea Lui în dragoste şi temere – şi, în această stare, cum să iubeşti, să mângâi şi să vorbeşti cu dobitoacele, cu pisicile, cu câinii? Înseamnă că omul a uitat porunca lui Hristos de a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul.

   Fiarele, dobitoacele şi toate vietăţile sunt ţărână, iar noi nu trebuie să ne alipim mintea de ţărână, ci din toată puterea minţii să iubim pe Domnul, pe Preacinstita Maica Sa, pe Ocrotitorul nostru, pe Sfinţi, să ne cucernicim înaintea lor; ei se roagă pentru noi şi se întristează când nu luăm în seamă porunca lui Dumnezeu."