22 iulie 2014

Aveți pereche!...

      Am citit pe blogurile de mame cu mai mult de 2 copii ce întrebări indiscrete poți primi referitor la nașterea de mai mult de 2 copii. Cele mai multe nedumeriri ale celor care nu acceptă multi-nașterea sunt legate de faptul că la ce îți mai trebuie al 3-lea copil dacă ,,ai deja pereche". Un copil în plus ,,are sens" dacă, de exemplu, primii doi sunt doar fete sau doar băieți. Hai, cu ,,generozitate", un al patrulea, dacă primii trei sunt de același gen, că, deh, nu ,,ți-a ieșit", sau ,,voia și soțul un băiat".
      Mă amuz, că eu sunt la etapa ,,aa! aveți pereche! ce frumos!". Abia aștept să văd câte din persoanele care mi-au spus asta, se vor bucura la fel și de al treilea. Cred că pot să le dau replica ,,am trecut la adunarea cu doi, doamnă! 2+1, știți?". Bineînțeles, n-o să zic asta niciodată, e o notă de ironie, dar mă gândeam că până vine al treilea aș putea să zic cui mi-o mai spune că am pereche: ,,păi ce să zic, dacă nu ieșea perechea din primi doi, din cei 10 copii pe care am de gând să-i nasc, sigur voi avea una!" :).
      And by the way: ce-o fi cu expresia asta? Pereche înseamnă prin definiție două ființe/obiecte de același fel. Dacă se referă la copii, nu văd rostul să spui ,,pereche", poți spune doi copii. Spui am văzut o pereche de bătrâni. Adică un cuplu. Pereche spui când e vorba de doi oameni aflați într-o relație. ,,Și-a găsit sufletul pereche". Dar când e vorba de copiii din aceeași familie??


Nu cerceta aceste legi, căci ești nebun de le-nțelegi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu