30 octombrie 2014

Inspecție

       Nu am mai scris nimic despre ce face Ștef la grădiniță. Azi a fost zi de inspecție, iar încăperile au fost amenajate foarte frumos.
      

Sala de joacă
 

 
 
 
Sala de activități




 


Holul de la intrare, unde sunt expuse zilnic lucrările lor

 
 

Gata de plecare
 

Mutră în fața grădiniței
 
 
      Acum 2 săptămâni am avut prima încercare, ca să zic așa. Eram cât pe-aci să fim obligați să-l înscriem pe Ștefan la cursul optional de dans, curs pe care nu ne-am dorit să-l facă. Printr-un concurs de împrejurări, s-a întâmplat ca Ștefan să fie în prima ședință singurul copil care nu era înscris la dans, motiv pentru care educatoarea mi-a dat de înțeles că în această situație trebuie să-l înscriu și pe el, mai ales că el chiar dansase. Eu nu m-am tulburat prea mult și am zis că dacă asta e singura soluție, îl voi da la dans. Deși în adâncul sufletului nu-mi doream acest dans, pentru că așa simțeam, nici varianta cealaltă nu mi se părea o tragedie. Nașii, împreună cu soțul au fost cei care m-au făcut să încerc totuși să fac ceva, nu doar să accept situația. Ei s-au lamentat destul de mult pe tema dansului, prezentându-mi efectele negative etc. Eu m-am tulburat abia după ce am vorbit cu ei, pe de-o parte pentru că niciunul din ei nu era direct implicat în problemă, cum eram eu, pe de altă parte, deoarece mi se părea că eu am o stare de pace pe care ei nu au dreptul să mi-o strice. În fine, mă bucur că m-au determinat să acționez, așa că cu următoarea ocazie am vorbit cu educatoarea ca Ștefan să se joace în cealaltă sală în timpul dansului. Minunea Maicii Domnului a fost că educatoarea, foarte deschisă, mi-a spus că mai sunt 2 copii care nu sunt înscriși și că vor sta toți trei să se joace. (Fun fact: ceilalți doi se numesc Ștefan și Ștefania)
 
 
 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu