18 decembrie 2014

Dance...baby!

      Săptămâna trecută a avut loc serbarea de Crăciun la grădinița Ștefului. În afară de poezioara pe care trebuiau să o știe pentru rolul lor (pitici, zâne, prinți și prințese), cei înscriși la opționalele de engleză și dans au prezentat câte un număr împreună cu profesoarele respective. La numărul de dans am rămas stupefiată: micuții au fost obligați să danseze pe o două melodii în vogă, una cu Tenerife și alta cu verde la petrecere. Versuri foarte nepotrivite pentru 3-5 ani, cât au copiii din grupa lui Ș. De dragul melodiei ritmate...s-au ,,distrat" părinți și copii nevinovați. Mi-au dat lacrimile... Deși Ștef mi-a fredonat vreo 3 zile prin casă verde la petrecere (asta e tot ce a reținut), pt el nu-mi fac griji la vârsta asta. Nici ceilalți n-or să se desfrâneze doar că au dansat pe mel astea, dar prin pași mici se bătătorește ,,calea cea largă".
      În rest, ce să zic, lucrurile merg destul de bine. Îmi place că educatoarea este genul de om care-și face treaba; lucrează mult cu ei, expune ce a lucrat, și se vede că o face din conștiință. Am vorbit cu părinți de copii de la alte grădinițe (din Ploiești) și pot să zic că Dumnezeu ne-a călăuzit pașii spre această grădi, care ne e pe plac. Ș învață mult mai multe lucruri decât aș putea să-l învăț eu acasă, pentru că pur și simplu nu am timp din cauza situației (singură până la 18, doi copii mici, nobody to help). 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu