...Emilița, cum era viața mea?
Emiluța este un copil extrem de liniștit. Stă ore în șir și pipăie diverse obiecte și tace. Desigur că nu este cu mult mai liniștită decât alți copii, nici nu vreau să o compar cu alții, dar, în orice caz este o fetiță despre care poți să spui fără ezitare că este cuminte.
Hai să facem un scenariu: între Ștefan și Emilia este o diferență de doi ani și o lună, după unii, mică. Să presupunem că plecam urechea la sfatul ,,pe al doilea fă-l mai încolo, ca să nu-ți fie greu!" (deși nu mi-a dat nimeni acest îndemn). Pe al doilea îl ,,făceam" peste vreo câțiva ani. Cine poate garanta că Emiluța mea se năștea peste vreo câțiva ani, adică venea ea și nu alt suflet sau, mai rău, nu mai venea nimeni? A demonstrat genetica posibilitatea ca embrionul care s-ar fi putut concepe acum, dintr-un spermatozoid și un ovul unice, cu trăsături genetice unice, să se conceapă peste câțiva ani (atunci), dacă nu permiți concepția acum? Cunoaște cineva planurile Domnului, ca să zici: las' că face Dumnezeu cumva să se conceapă un embrion identic în momentul atunci? Atunci apare o contradicție: dacă te încrezi că Dumnezeu îți va da acel embrion atunci și nu acum, de ce nu îți pui cu totul nădejdea în El? Poți spune: ,,La asta mă încred în Dumnezeu, la cealaltă nu"?
Eu cred că oricum nu cunoaștem răspunsul și nici nu trebuie, dar întreb din nou: cine îmi garantează că, dacă eu nu îi permiteam fetiței mele să se conceapă atunci când s-a conceput, peste câțiva ani, când voi fi fost ,,odihnită", s-ar fi zămislit Emilița mea sau, în orice caz, un al doilea copil? Suntem prea încrezători și prea neîncrezători. Nu te juca, frate, cu planurile lui Dumnezeu. Una este să vrei să naști al doilea copil sau al treilea sau al n-lea, dar să ai o ispită, să-ți fie teamă, să ai un moment de ezitare în viața ta și să te rogi Domnului să te ajute și iar să cazi și iar să te ridici, și alta e să nu ai nicio opreliște, ba chiar să dispui de situație financiară, sănătate deplină și să nu vrei deliberat să ai nici măcar primul copil, ce să mai vorbim de al doilea...doar pentru că pleci urechea la mama, prietena, soțul/soția, colegii de serviciu (care uneori sunt mai ,,întelepti" decât propria mama, decât preotul, decât sfinții).
Cum era viața mea fără Emiluța, care îmi aduce atâta bucurie? Și dacă eram săracă, tot mă bucura. Și dacă eram bolnavă, tot mă bucura. Pentru că un suflet de copil este prin sine însuși o mângâiere și o alinare pentru părinte. Este greu cu amândoi, nu zic, pentru că Ștefan o pupă mai apăsat decât trebuie și o face să plângă de câteva ori pe zi, dar este asta un motiv să o fi pedepsit pe Emiluța și să-i spun: ca să nu te facă Ștefan să plângi, vino mai târziu, să îmi fie și mie mai ușor cu voi doi, iar dacă nu vei fi tu, va fi alt copil, whatever...
,,Suntem unici si irepetabili"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu